Anul 2014 vine cu schimbări importante în domeniul educaţiei, una dintre acestea referindu-se la faptul că admiterea la liceu se va face pe baza mediei obţinute la evaluarea naţională în pondere de 75%. De asemenea, facultăţile nu vor mai putea ţine cont la admitere de notele din liceu ale candidaţilor. Un articol publicat de cotidianul Crişana prezintă care sunt cele mai importante modificări cu care se vor confrunta elevii şi cadrele didactice.
Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial. Anul 2014 aduce totodată pentru prima dată simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, introdusă de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, cu speranţa că elevii vor acorda o mai mare atenţie „examenului maturităţii”.
Tot din acest an vor avea loc evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Legea educaţiei naţionale prevede introducerea a trei noi evaluări la nivel naţional, cu subiecte unice: la finalul claselor a II-a (scris-citit si matematică), a IV-a (evaluare prin eşantionare la limba română/ limba maternă – înţelegerea textului scris şi matematică) şi a VI-a (două probe transdisciplinare: limba română şi limba modernă I, matematică şi ştiinte). Până în prezent, aceste evaluări s-au făcut în sistem pilot, pe un eşantion de şcoli.
Admiterea în liceu şi facultate
Tot din 2014 se modifică şi cadrul general privind admiterea în anul I în învăţământul superior şi nu vor mai fi luate în calcul notele din liceu. Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăţilor. Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a precizat că universităţile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licenţă, master sau doctorat, astfel că universităţile pot lua în continuare în calcul, la admiterea la licenţă, media la bacalaureat sau notele la unele probe din acest examen.
Printre schimbările anunţate anul trecut se numără şi impunerea unei medii minime, de 5, pentru admiterea la liceu, începând din 2015. Anunţul a fost făcut, la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care a precizat că intervalul de doi ani până la intrarea în vigoare a reglementării este necesar pentru pregătirea acesteia.
Şcolile profesionale
Un alt act normativ acordă dreptul absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă. Legea educaţiei naţionale acorda posibilitatea absolvenţilor învăţământului profesional, care promovau examenul de certificare a calificării profesionale, să urmeze cursurile învăţământului liceal doar la forma cu frecvenţă redusă.
Elevii din învăţământul profesional beneficiază şi ei de tarif redus cu 50 la sută pentru transportul local în comun, după ce reducerea era acordată doar pentru elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal.
De asemenea, a fost extins sprijinul financiar acordat elevilor din mediul rural pentru continuarea studiilor liceale şi la elevii din mediul urban care provin din grupuri socio-economice dezavantajate.
Titularizarea
În acest an cadrele didactice netitulare calificate care obţin la concursul naţional unic de titularizare cel puţin nota 7, având astfel posibilitatea să ocupe un post de titular, au posibilitatea să facă acest lucru în şase ani. Până în prezent rezultatul la concursul de titularizare era valabil doar trei ani, iar concursul trebuia susţinut din nou dacă nu erau disponibile posturi în acest interval, iar anterior candidaţii trebuiau să susţină concursul an de an dacă nu obţineau şi post în urma promovării cu minim 7.
Învăţământul superior
În învăţământul superior vor fi aplicate noi măsuri ce privesc finanţarea pe baza indicatorilor de calitate, şi nu pe baza ierarhizării şi clasificării universităţilor, şi creşterea rolului Consiliului Naţional al Rectorilor, care devine, prin lege, partener de dialog social al Ministerului Educaţiei. Totodată, se introduc modalităţi suplimentare de alocare a fondurilor către universităţi, dându-se posibilitatea agenţilor economici şi institutelor de cercetare să finanţeze studiile de doctorat. De asemenea, s-a asigurat cadrul legal pentru ca specialişti din diverse domenii de activitate să ocupe funcţii didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.