Odată cu începerea celui de-al doilea semestru, au apărut şi modificări în planul de învăţământ. Pentru prima dată, în luna mai, se vor desfăşura evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. O noutate apărută la acest nivel este simularea examenului de bacalaureat, la care vor participa şi elevii claselor a XI-a. Profesorii, părinţii şi elevii craioveni sunt la curent cu aceste schimbări şi cred că introducerea lor era necesară pentru familiarizarea cu examenele, dar şi pentru verificarea pregătirii elevilor.
Profesorii craioveni îmbrăţişează această schimbare recent apărută în sistemul de învăţământ. Cadrele didactice sunt de părere că luarea acestei decizii îi va ajuta pe elevi să se mobilizeze şi să se obişnuiască şi cu atmosfera, şi cu rigorile unui examen naţional. Pentru toţi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, în perioada 6-29 mai vor fi organizate, în premieră, evaluări naţionale, care se vor desfăşura în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima examinare. Notele obţinute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog. Despre necesitatea acestor modificări aduse la nivelul planului de învăţământ ne vorbeşte Carmen Ştefănescu, director adjunct al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“. „Această problemă a evaluării în învăţământul românesc preocupă profesorii şi ministerul de foarte mult timp. Din cauza rezultatelor nemulţumitoare la evaluările de tip PISA (o evaluare standardizată internaţională – n.r.), ministerul a considerat că este necesar să obişnuim elevii cu examenele încă de la clasele mici. Aceste evaluări se vor desfăşura în anumite condiţii pentru ca elevii să nu mai aibă această percepţie a evaluării ca un examen pe viaţă şi pe moarte. Evaluarea trebuie să surprindă care este gradul în care un elev şi-a însuşit anumite cunoştinţe la un moment dat şi apoi, în funcţie de rezultatele acestor evaluări, profesorul să stabilească un program care îl va ajuta pe elev să progreseze“, a declarat directorul adjunct al liceului.
Condiţiile de evaluare pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a
Evaluarea elevilor din clasa a II-a va avea loc în sala în care îşi desfăşoară de obicei activitatea pentru a nu-i supune unui stres suplimentar. Ei vor fi supravegheaţi pe durata acestor evaluări de profesorul lor de la clasă, dar din comisie va mai face parte şi alt cadru didactic ce nu are ore la clasa respectivă. Evaluarea pentru clasa a II-a se desfăşoară pe parcursul a două ore. Subiectele o să vină de la minister şi vor fi corectate după modelul PISA, iar durata acestor evaluări va fi de 50 de minute, deşi copiii de clasa a II-a au orele de 45 de minute.
Pentru clasa a IV-a, evaluările vor avea loc tot în sala de curs în care îşi ţin activitatea în fiecare zi, dar, spre deosebire de cei din clasa a II-a, ei vor fi supravegheaţi de două cadre didactice care nu predau la clasa respectivă. Aceleaşi condiţii de evaluare se vor întâlni şi în cazul elevilor de clasa a VI-a.
Cum privesc elevii introducerea simulărilor din clasa a XI-a
Majoritatea elevilor craioveni au început deja să-şi facă probleme cu privire la evaluările care vor avea loc în acest an. Pe de o parte, sunt nedumiriţi de ceea ce îi aşteaptă, iar pe de altă parte sunt încrezători că aşa va fi mai bine pentru viitorul lor. Primii care vor testa aceste modificări sunt elevii claselor a XI-a, care între 3 şi 7 martie vor participa, în premieră, la simularea examenului de bacalaureat.
În ceea ce priveşte necesitatea acestor schimbări, elevii claselor a XI-a sunt suspicioşi. „Nu cred că erau neapărat necesare aceste modificări. Eu, de exemplu, sunt la ştiinţe sociale şi trebuie să susţin simularea pentru bacalaureat din materia clasei a XI-a la istorie. Nu văd de ce trebuie să dau simularea din moment ce noţiunile din clasa a XI-a de la istorie nu o să mă ajute la examenul propriu-zis de bacalaureat pentru că acesta presupune să învăţăm numai materia de pe un singur an, şi anume cea de clasa a XII-a“ a spus o elevă a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova.
În Liceul Teoretic „Henri Coandă“ din Craiova, elevii sunt la curent cu noutăţile pe care le-a adus Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte evaluările şi simulările pe care le vor susţine. „Am aflat despre introducerea simulărilor din clasa a XI-a şi nu cred că mai este cineva prin şcoală care să nu ştie. Sunt utile pentru că ne familiarizează cu modelele de subiecte pe care o să le primim la bac“, a spus Loredana Gavrilescu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Henri Coandă“.
Pentru alţi elevi ai claselor a XI-a, aceste simulări reprezintă o avertizare că examenul de bacalaureat bate la uşă. Ei sunt de părere că efectele simulării vor fi pozitive, pentru că în acest fel pot să-şi verifice nivelul cunoştinţelor şi vor avea timp să se pregătească mai mult pentru examenul naţional. „Cred că, în felul acesta, ne vom pregăti mai bine pentru bac. Sunt de părere că simulările o să ne motiveze mai mult să învăţăm şi, în acelaşi timp, o să ne ajute să progresăm pentru examenul naţional“, a afirmat Cornelia, o elevă care va participa pentru prima dată în clasa a XI-a la simulările pentru bacalaureat.
„Simulările sunt o ocazie să-mi formez o rutină în legătură cu desfăşurarea examenului de bacalaureat. Bacul este o etapă importantă din viaţa mea şi simularea mă va ajuta să mă obişnuiesc cu metodologia şi cu emoţiile unui examen“, a spus Bogdan, elev în clasa a XI-a la profilul ştiinţe sociale.
Directorul Liceului Teoretic „Henri Coandă“, Ion Bălănică, ne-a vorbit despre utilitatea pentru elevi a acestor evaluări şi simulări. „Aceste evaluări nu trebuie privite cu groază pentru că ele motivează cadrele didactice să îşi desfăşoare cât mai bine activitatea la clasă şi, în acelaşi timp, îi ajută pe elevi să se familiarizeze cu condiţiile de examen. Cred că şi elevii vor fi mai motivaţi să înveţe odată ce vor conştientiza că la finalul clasei vor fi evaluaţi“.
Bani în plus pe materiale auxiliare
Introducerea evaluărilor naţionale şi a simulărilor încă din clasa a XI-a atrage şi achiziţionarea unor materiale auxiliare care să îi ajute pe elevi să îşi însuşească şi mai bine cunoştinţele. Profesorii spun că majoritatea elevilor şi-au cumpărat materiale didactice suplimentare ca să poată să rezolve cât mai multe exerciţii şi astfel, la finele anului, să aibă rezultate satisfăcătoare. Prioritatea părinţilor craioveni este pregătirea copiilor, astfel că ei sunt gata să scoată din buzunar orice sumă de bani pentru materiale auxiliare. „Ni s-a spus că nu este suficient să se lucreze numai după manualul de la clasă şi ni s-a recomandat o culegere, pe care am cumpărat-o. Pentru mine, lucrul cel mai important este să înveţe copilul şi noi ca părinţi suntem datori să le asigurăm condiţiile necesare“, a povestit Alina, care are fetiţa în clasa a IV-a.
Profesorii şi părinţii craioveni speră ca, odată cu noile modificări apărute la nivelul învăţământului, elevii şcolilor şi liceelor din Bănie să fie mult mai motivaţi să înveţe, iar rezultatele la examenele naţionale să fie din ce în ce mai bune.