Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu Popa, le-a mulțumit, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, părinţilor care şi-au înscris copiii la ora de religie. Manualele de religie vor fi modificate, iar dascălii care vor preda această disciplină în faţa copiilor vor fi atent selectaţi.
A fost nevoie de câteva săptămâni de dezbateri privind participarea la ora de religie după ce Curtea Constituţională a decis că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale este neconstituţional, având în vedere că prevedea că elevii care nu vor să participe la ora de religie sunt obligaţi să facă o cerere. „Religia pregăteşte elevii pentru viaţă“, sunt cuvintele pe care Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu Popa, le-a adresat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, părinţilor ce şi-au înscris copiii la ora de religie. „Curtea Constituţională nu a făcut altceva decât să considere că este bine să existe o cerere pozitivă adresată şcolii în care părinţii să îşi exprime dorinţa ca ai lor copii să participe la ora de religie. Părinţii au avut astfel posibilitatea să îşi exprime adeziunea pentru ora de religie. Fiecare şcoală, prin profesorii de religie, fiecare părinte a fost întrebat în şedinţe consultative şi s-a ajuns la acest rezultat deosebit, aproape ca un referendum în ţara noastră, motiv pentru care am decis să mulţumesc tuturor părinţilor că au ales să-şi lase copiii să înveţe despre om, despre identitatea lui, originea lui, despre Dumnezeu, despre tot ceeea ce este bine, frumos, adevărat în spaţiul în care noi trăim, în care ne mişcăm şi suntem. Religia este o disciplină care are în vedere educarea omului, educaţia lui. Religia nu este o disciplină strict informaţională ca alte discipline. La religie învăţăm cum trebuie să fim, cum trebuie să ne comportăm, de ce trebuie să credem, care este sensul vieţii noastre şi care este obiectivul vieţii noastre, ţinta vieţii noastre. Este foarte important ca aceşti copii să primească învăţături folositoare de suflet şi mai târziu să-şi croiască gândirea lor, crezul lor pentru că nu facem din ora de religie nici o îndoctrinare a lor, nu facem nici o catehizare în sensul de a forma din ei credincioşi, ci facem numai o pregătire pentru viaţă. Acesta este scopul orei de religie. Vrem să pregătim copiii pentru viaţă şi ştim fiecare dintre noi care avem o vârstă cât de important este atunci când avem probleme în viaţă să ştim să ne rugăm la Dumnezeu, să ştim să îl chemăm. Religia este cuvântul despre Dumnezeu, experienţa cu Dumnezeu“, a spus ÎPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei. După ce acesta a transmis mesajul de mulţumire părinţilor doljeni care şi-au înscris într-un procent de peste 95% copiii la ora de religie, a ţinut să aducă asigurări că manualele de religie vor fi refăcute, iar dascălii atent selectaţi. „Ca orice manual, și acesta suferă modificări. Am fost dispuşi la dialog, suntem într-o perioadă de pregătire, însă îi asigur pe toţi că, în mod sigur, manualele de religie vor fi modificate. Vreau ca experienţa prin care am trecut să aibă o finalitate pozitivă“, a mai precizat Mitropolitul Olteniei.
Mai mult decât atât, ÎPS Irineu Popa a susţinut faptul că pluridisciplinaritatea aduce cu siguranţă „un maximum de profit intelectual“ şi le-a cerut profesorilor care predau această disciplină mai multă implicare: „Şcoala trebuie să realizeze un acord cu parohia prin care biserica să ajute efectiv, în mod direct, nu numai de sărbători, ci permanent. Profesorii de religie vor fi primii care vor stabilii aceste legături, altfel nu vor primi punctajul necesar“.
În judeţul Dolj avem 223 de profesori (religie ortodoxă), dintre care 182 sunt titulari. La nivelul judeţului, aproximativ 95% dintre elevi vor face cursurile de religie. Opţiunile părinţilor pentru ora de religie sunt structurate astfel: Biserica Ortodoxă Română: 65.317 – 98,14%; Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România – 367; Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România – 320; Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România – 288; Organizația Religioasă Martorii lui Iehova – 92; Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România – 68; Cultul Musulman – 41; Biserica Romano – Catolică – 35; Biserica Evanghelică Română – 21; Biserica Evanghelică C.A. din România – 4; Biserica Reformată din România – 3; Biserica Română Unită cu Roma, Greco – Catolică – 1.
ÎPS Irineu Popa: „Religia pregăteşte elevii pentru viaţă“
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei