4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCercetător Adrian Giurcă: „Un bun profesionist în domeniul IT îşi poate găsi de muncă oriunde în lume“

Cercetător Adrian Giurcă: „Un bun profesionist în domeniul IT îşi poate găsi de muncă oriunde în lume“

Cercetătorul Adrian Giurcă, fost absolvent şi profesor  la Departamentul de Informatică din Craiova  (FOTO: Claudiu Tudor)
Cercetătorul Adrian Giurcă, fost absolvent şi profesor
la Departamentul de Informatică din Craiova
(FOTO: Claudiu Tudor)

Sala Albastră a Universităţii din Craiova a găzduit în aceste zile o serie de manifestări organizate de Departamentul de Informatică din cadrul Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii din Craiova la care au răspuns prezent profesori, studenţi, absolvenţi, elevi pasionaţi de informatică, precum şi reprezentanţi ai mediului IT. „Zilele dedicate sărbătoririi a 40 de ani de informatică au debutat pe 27 mai cu festivitatea de absolvire a promoţiei 2015. Astăzi (ieri – n.r), am organizat un curs festiv susținut de un fost absolvent al facultăţii noastre, ulterior cadru didactic al Departamentului de Informatică stabilit de mai mulți ani în Germania, care lucrează ca şi cercetător la University of Technology Cottbus-Senftenberg. Avem programate întâlniri cu cadrele didactice din mediul preuniversitar, dar şi cu elevi premiați la concursurile şi olimpiadele de informatică, întâlnire a membrilor departamentului cu reprezentanți ai firmelor de IT&C, o sesiune națională de comunicări științifice studențești care a ajuns deja la cea de-a IX-a ediție. Pe lângă rolul aniversar, manifestările organizate urmăresc consolidarea relațiilor de colaborare atât cu învățământul preuniversitar, cât și cu beneficiarii muncii noastre: mediul IT. Privind în urmă, anul 1974-1975 a fost primul an în care s-au făcut înmatriculări la specializarea informatică, un moment deosebit prin care ne-am aliniat la celelalte centre universitare din ţară“, a spus prof. dr. Ion Iancu, directorul Departamentului de Informatică. Pe lângă seria acestor manifestări organizate în aceste zile, în toamnă, Departamentul de Informatică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa unei personalităţi marcante a informaticii, prof. univ. dr. Ion Văduva, de la Universitatea din Bucureşti, un apropiat al universităţii craiovene, unul dintre pionii de bază ai informaticii. Potrivit reprezentanţilor acestui departament, încă de la înfiinţare, Informatica a fost extrem de căutată la Craiova. „Fac parte din prima generaţie de studenţi care au intrat la specializarea informatică. La fel ca şi atunci, este o specializare extrem de căutată, absolvenţii având o serie de posibilităţi de afirmare. În prezent, există multe firme multinaţionale în Craiova, nu mai este aceeaşi tendinţă de a migra, iar perspectivele de angajare sunt încurajatoare. Chiar în urmă cu câteva clipe am aflat că se vor deschide la Craiova alte două companii, care vor avea nevoie de specialişti IT“, a adăugat prof. dr. Ion Iancu.

„Pentru crearea locurilor de muncă nu este nevoie de supraoameni“

Studenţii şi profesorii universitari prezenţi ieri în Sala Albastră au avut posibilitatea să asiste la un curs festiv („The story of doing“) susţinut de prof. univ. dr. Adrian Giurcă, cercetător la Brandenburg University of Technology Cottbus-Senftenberg. Acesta le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa informaticii, despre perspectivele de angajare pe piaţa muncii europene. „Am absolvit această facultate la care dumneavoastră lucraţi sau studiaţi astăzi, în secolul trecut, mai precis în 1989. Am lucrat apoi ca profesor la această facultate, iar din 2005 am plecat cu contract în Germania. Au urmat alte contracte, iar astăzi sunt cercetător la Universitatea Cottbus. S-au schimbat multe odată cu trecerea anilor, aşa cum este firesc, este complet diferit. Ţara a evoluat foarte bine, se apropie de unificarea cu Europa în adevăratul sens al cuvântului. Germania este o ţară cu capitalism dezvoltat, orice om este capabil să îşi găsească de lucru.
Piaţa muncii este un cuvânt tot mai pronunţat, este o preocupare în întreaga lume. Pentru crearea locurilor de muncă nu este nevoie de supraoameni, dumneavoastră sunteţi cei care le fabricaţi prin implicare în inovaţie. Vin din Germania, dintr-o ţară în care în fiecare minut vin oameni din întreaga lume să-şi găsească de muncă. Vreau să vă garantez că un bun profesionist în domeniul IT îşi poate găsi de muncă fără probleme oriunde în lume, iar pregătirea oferită de profesorii Departamentului de Informatică răspunde nevoilor angajatorilor“, a spus cercetătorul Adrian Giurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS