Concursul național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar atrage și anul acesta foarte mulți candidați. 1.015 persoane s-au înscris pentru a ocupa un post din toamna anului școlar următor. Din cele aproximativ 800 de norme și fracțiuni de normă doar 28 de posturi sunt titularizabile, iar concurența ajunge și la 70 de persoane pe un singur loc.
Pentru cei care doresc să se titularizeze, în Dolj sunt 28 de posturi scoase la concurs, dintre care zece sunt muzică instrumentală și opt posturi pentru maiștri instructori, trei pentru educatoare, două posturi pentru învățători. Există câte un post vacant și pentru fizică, tehnologia informației, protecția mediului, religie ortodoxă, medicină generală. Cea mai mare concurență este la educatoare, pentru care există o catedră vacantă la Grădinița cu program prelungit „Căsuța cu povești“ din Craiova, o catedră la Coțofenii din din Dos și altă catedră la Bârca. Pentru aceste posturi s-au înscris 214 candidați, concurența fiind de peste 70 de persoane pe un loc.
Concurență mare este și la învățătoare, anul acesta fiind două catedre titularizabile, una la Colegiul Național „Carol I“ din Craiova și alta la Școala gimnazială „Barbu Ionescu“ din Urzicuța pentru care s-au înscris 120 de candidați. De asemenea, la fizică pentru un post vacant sunt 23 de înscriși, iar la religie sunt 30 de candidați pe o catedră.
La română -104 candidați și nici un post vacant
Anul acesta sunt multe discipline de studiu pentru care nu există posturi titularizabile. O astfel de situație este la limba și literatura română, unde sunt însă 104 candidați care și-au depus opțiunile pentru posturi pe perioadă determinată. Nici acestea nu sunt numeroase. În prezent, există patru catedre: la Școala gimnazială „Mihai Viteazul“ din Craiova, la Școala Calopăr, la Școala de Arte și Meserii Daneți și alta la Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel“ din Băilești care sunt disponibile în parte pentru mai puțin de un an școlar. Disponibile până la sfârșitul anului sunt doar câteva fracțiuni de normă la această disciplină, adică cinci ore la Școala specială „Sfântul Vasile“ din Craiova, nouă ore la Școala Ostroveni și șase ore la Școala Fratoștița. Aceeași situație este și la matematică. S-au înscris 69 de candidați pentru un post la „Voltaire“, 12 ore la Colegiul „Ștefan Velovan“ și la Școala gimnazială Botoșești-Paia și șase ore la Liceul „Voltaire“ și Școala gimnazială Scăești. Nu sunt posturi vacante nici la educație fizică și sport, disciplină la care sunt disponibile 38 de fracțiuni de normă pentru care s-au înscris 86 de candidați.
Inspecții și concurs scris
Candidații care s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din județul Dolj vor susține în perioada următoare prima probă de examen care constă într-o inspecție la clasă. Nota de la inspecție se va aduna cu cea obținută la proba scrisă care va avea loc pe 20 iulie. Evaluarea scrisă se va derula în centrele la care s-au depus dosarele.
„Înscrierile s-au derulat pe centre create la Liceul Teoretic «Henri Coandă» pentru limba română, limba latină, dar și toate limbile străine la acest centru fiind înregistrați 200 de candidați. La Liceul «George Bibescu» s-au depus dosarele pentru matematică, informatică, fizică, chimie, discipline tehnice și sunt 228 de candidați. De asemenea, la Liceul «Charles Laugier» și-au depus dosarele cei care vor să opteze pentru posturile de educație fizică și sport, arte, educație religioasă, discipline socio-umane, istorie și geografie și sunt 236 de înscriși, iar la Liceul de Transporturi Căi Ferate s-au depus dosarele pentru învățători, educatoare și pentru profesor învățământ special, fiind 351 de candidați“, a declarat inspectorul școlar general adjunct, Janina Vașcu.