4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe concurență a rămas la titularizarea din Dolj după examen

Ce concurență a rămas la titularizarea din Dolj după examen

Pentru cele trei posturi vacante la educatoare au rămas în concurs 144 de candidați în loc de 200, câți s-au anunțat înainte de derularea probei scrise din data de 20 iulie (Foto: GdS)
Pentru cele trei posturi vacante la educatoare au rămas în concurs 144 de candidați în loc de 200, câți s-au anunțat înainte de derularea probei scrise din data de 20 iulie (Foto: GdS)

De la înscrieri până la desfășurarea concursului de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar doljean, numărul candidaților a scăzut cu 369 de persoane, dar și în aceste condiții concurența a rămas atât la disciplinele cu posturi titularizabile, cât și la cele pentru care au fost scoase norme și fracțiuni pentru perioadă determinată. Astfel, dacă inițial la educatoare se anunțau 200 de candidați pe trei locuri, acum au rămas 144 de candidați pe posturile respective, concurența fiind de 47 de candidați.
De asemenea, la limba română, unde erau 104 candidați inițial, după validarea fișelor și după concurs au rămas 79 de concurenți, care nu au nici un post vacant, ci doar posturi sau ore pe perioadă de maximum un an.
După prima etapă de înscrieri la examenul de ocupare a posturilor didactice, erau înregistrați 1.014 candidați. Până la evaluarea scrisă au fost validați doar 938 de candidați, iar pentru susținerea probelor au rămas în bănci 645 de persoane. Odată cu numărul candidaților a scăzut și concurența la fiecare disciplină.
„Și-au validat participarea la proba scrisă doar 938 de candidați. Dintre aceștia, au absentat 188. După prima oră s-au retras 105 concurenți, pentru motive personale. Alți trei au fost eliminați. Cea mai mare concurență pentru posturile titularizabile a rămas la învățământul preșcolar, unde sunt trei posturi. Aici au predat lucrarea 144 de candidate, în loc de 200 cât erau inițial. La învățământul primar, în loc de 100 de candidați au rămas 62 pentru cele două posturi. Excepție de la această regulă fac posturile de muzică instrumentală. Oferim 11 posturi, pentru care s-a înscris un singur candidat“, a declarat inspectorul școlar general adjunct Janina Vașcu, președintele comisiei județene pentru examenul de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar doljean.

79 de candidați la limba română și nici un post titularizabil

În ceea ce privește disciplinele fără nici un post titularizabil, cea mai mare concurență rămâne la limba și literatura română. La această disciplină s-au înscris inițial 104 candidați, din care au susținut și au predat lucrarea scrisă 79. De asemenea, se menține concurența și la educație fizică – 52 de candidați, la matematică – 49, la istorie – 36, la limba engleză – 33, iar la franceză – 21. Aceștia vor putea ocupa norme și fracțiuni de normă doar dacă obțin minimum nota 5 la proba scrisă.
„Pe 27 iulie se afișează rezultatele. Candidații nemul­țumiți de note pot depune contestații pe 27 iulie, până la ora 21.00, dar și pe 28 iulie, până la ora 15.00. Rezultatele finale se vor afișa pe 3 august. Pe 8 și 9 august se vor desfășura primele ședințe publice de repartizare a celor care se pot titulariza în urma concursului. Conform metodologiei, după titularizare vom parcurge etapele de până acum. Vom continua cu completările de normă a cadrelor didactice care nu au reușit acest lucru, rezolvarea restrângerilor, apoi vor intra în scenă și cei care au obținut note anul acesta pentru detașare sau pentru suplinire. După fiecare ședință publică, posturile se reactualizează“, a precizat inspectorul școlar general Janina Vașcu. Ședințele publice se vor derula până la începutul anului școlar, inclusiv în perioada 1-14 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS