Anul acesta, bacalaureatul va începe cu mult mai devreme decât în anii anteriori. Prima sesiune a acestui examen va începe în luna februarie, cu probele de evaluare a competențelor, și va continua în iunie, cu probele scrise. Înscrierile pentru prima sesiune vor debuta la sfârșitul lunii ianuarie. Cererile se vor depune la unitățile școlare la care au urmat cursurile.
Pregătirile pentru examenul de bacalaureat vor începe mult mai devreme. Înscrierile pentru prima sesiune a examenului național se vor derula în perioada 29 ianuarie – 2 februarie. În cele cinci zile, vor depune cerere atât elevii care sunt în clasele a XII-a și a XIII-a, cât și absolvenții din promoțiile anterioare care nu au promovat și vor să participe la prima sesiune. Cererile se vor depune la unitățile școlare unde frecventează sau au frecventat cursurile liceale.
Evaluarea candidaților va începe din luna februarie, când se vor derula probele de competențe. Sesiunea va debuta pe 12 februarie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua pe 13 februarie. În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale, iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. „La prima sesiune, se vor înscrie și elevii care sunt în situație de corigență. Practic, și ei vor susține probele de competențe“, precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj.
Probele scrise ale sesiunii se vor susține după încheierea anului școlar și vor putea să se prezinte doar cei care au promovat. Spre deosebire de anii anteriori, probele scrise se vor derula în iunie. Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, se va derula pe 25 iunie. Proba obligatorie a profilului, susținută la matematică sau istorie, se va derula miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere, a profilului și specializării, va fi pe 28 iunie. Primele rezultate se vor afișa pe 4 iunie. Candidații care nu se înscriu la prima sesiune se pot înscrie pentru sesiunea a doua în perioada 10-13 iulie.