-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePărinții, obligați de lege să preia copiii de la școală

Părinții, obligați de lege să preia copiii de la școală

Părinții elevilor au obligația atât să însoțească până la intrarea în unitatea de învățământ, cât și să-i preia după orele de curs preșcolarii și elevii de la învățământul primar. Obligativitatea este prevăzută de Regulamentul de Funcționare și Organizare a Unităților de Învățământ Preuniversitar emis de Ministerul Educației.

Însoțirea preșcolarilor și a elevilor de la învățământul primar nu este obligatorie în cazul în care transportul lor este asigurat cu microbuze școlare. În cazul în care nu sunt microbuze școlare, iar părinții sau tutorele legal nu pot să înoțească copilul până la unitatea școlară și să îl preia de la cursuri, conform legislației, trebuie să împuternicească o altă persoană care să desfășoare această activitate.

Managerii unităților de învățământ preșcolar și primar din Craiova spun că au și regulamente interne în ceea ce privește preluarea copiilor. La Colegiul Național „Frații Buzești“, managerul spune că școlarii nu pleacă de la ore cu alți părinți, dacă familia nu a anunțat cadrul didactic de la clasă că nu poate ajunge să preia copiii.

„Am inclus şi în regulamentul intern al şcolii ca părinţii sau persoane împuternicite de părinţi să aducă şi să preia elevii de vârstă şcolară la orele de curs. Conform regulamentului intern, persoanele care îşi asumă preluarea şcolarilor au obligaţia să vină în maximum 15 minute de la încheierea cursurilor. Învăţătorul are obligaţia să ştie cine vine să preia fiecare copil. La începutul anului şcolar, învăţătorul prelucrează regulamentul părinţilor şi se încheie un proces-verbal cu ei în care specifică persoanele care vor prelua copiii de la cursuri. În cazurile în care părinţii sau persoanele împuternicite, desemnate în scris, nu ajung la timp, copiii nu pleacă de la şcoală cu alţi părinţi. Sunt duşi la cabinetul şcolar, unde avem medic şi asistent medical, sau la secretariatul şcolii, de unde se contactează familia“, a precizat Carmen Ștefănescu, directorul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova. Reguli stricte sunt și pentru părinții divorțați.

„În cazul familiilor divorţate, copilul pleacă cu acel părinte care îl are în custodie. Şcoala dă posibilitatea şi celuilalt părinte să vadă copilul, dar nu îi dă dreptul să plece cu el. Învăţătorii informează în scris şi conducerea unităţii şcolare despre persoanele care preia şcolarii de la orele de curs“, a mai precizat Carmen Ștefănescu, managerul Colegiului Național „Frații Buzești“ din Craiova.

Se anunță autoritatea competentă în cazul unui incident

În unele școli, sarcina de a ști cine preia copiii de la învățământul primar revine exclusiv cadrului didactic de la clasă.
„Părinții înștiințează cadrele didactice de la clasă referitor la cine preia copilul de la cursuri. În general, nu avem situații în care să vină alte persoane să preia școlarii“, a declarat Cristian Stăiculescu, directorul Colegiului Național „Carol I“ din Craiova.
Managerii spun că învățătorii sunt cei care știu cine preia copiii chiar și în situațiile în care părinții nu au acces în unitatea școlară.

„Situația preluării copiilor este cunoscută de cadrul didactic de la clasă. Pentru a facilita preluarea copiilor de la școală, am organizat orarul astfel încât să existe un interval mai mare de timp între cele două ture de cursuri. Astfel, prima tură, cea a școlarilor, termină cursurile la 11.45, iar tura a II-a începe la ora 12.30. Părinții nu intră în școală, dar învățătorii duc copiii în curtea școlii, unde îi predau familiilor. Dacă apar modificări în ceea ce privește preluarea școlarilor, părinții anunță cadrele didactice pe whatsapp. În multe situații, copiii sunt așteptați de microbuze particulare, pentru a merge la after school-uri private“, a declarat Ioana Genoveva, managerul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade“ din Craiova.

Părinții care nu asigură însoțirea copiilor până la unitatea școlară și nu îi preiau de la cursuri și nici nu găsesc o altă persoană care să se ocupe de minori, răspund în fața autorităților, mai ales dacă minorii sunt victimele unor incidente care apar pe traseu.
„În funcție de evenimentul în care este implicat minorul, dar și de circumstanțe, poliția anunță și autoritatea competentă, respectiv Direcția și Protecția Copilului“, a precizat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS