5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCâte şcoli din Dolj mai au programul „After School“

Câte şcoli din Dolj mai au programul „After School“

„Școala după școală“ este un program complementar programului școlar obligatoriu, care oferă oportunități de învățare formală și nonformală. Acest program este o alternativă pentru consolidarea competențelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative și de timp liber.

Programul este destinat atât elevilor din învățământul primar, cât și elevilor din învățământul secundar. În judeţul Dolj sunt 33 de unităţi şcolare care implementează această alternativă educaţională. Cele mai multe unităţi care implementează acest program sunt în mediul rural. În Craiova au rămas şase unităţi şcolare care au acest program. În schimb, cresc în paralel ofertele private pentru un astfel de program.

Programul „Şcoală după Şcoală“ se poate desfăşura înainte sau după programul şcolar obligatoriu.

În învăţământul primar, acest program cuprinde activităţi cu sprijin specializat în supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăţi cognitive, emoţionale, tulburări de limbaj prin activităţi remediale, consiliere, logopedice, dar şi alte activităţi de tip recreativ. Această descriere apare şi în metodologia pentru implementarea acestui program. Această alternativă educaţională este agreată în general de părinţii elevilor de la învăţământul primar. În Dolj, sunt 33 de unităţi şcolare care au acest program. Cele mai multe şcoli care au implementat acest program sunt din mediul rural. În Craiova, numărul şcolilor cu programul „Şcoală după Şcoală“ a mai scăzut, pe motiv că părinţii nu lasă constant elevii. În schimb, au apărut însă alternativele particulare, al căror preţ porneşte de la 700 de lei pe lună. Şcolile „After School“ particulare asigură şi transportul elevilor, care sunt preluaţi chiar din curtea unităţilor şcolare de stat.

Ce şcoli de la stat mai au programul „Şcoală după Şcoală“

În Craiova, conform statisticilor ISJ Dolj, pentru programul „Şcoală după Şcoală“ anul acesta au solicitat aprobare şase unităţi de învăţământ. O parte dintre acestea au avut acest program şi în anii anteriori. În această situaţie este Şcoala gimnazială „Traian“ din Craiova, unde părinţii plătesc 300 de lei pentru al doilea cadru didactic şi 13 lei pe zi pentru masă. „Avem acest program de trei ani. Acum sunt 40 de elevi înscrişi. Le oferim elevilor o masă caldă prin firma de catering. Elevii îşi fac apoi temele cu doamnele învăţătoare, după care fac activităţi sportive şi urmează să facă şi o limbă străină. Au de ales între germană şi engleză“, a precizat Maria Daşu, directorul Şcolii gimnaziale „Traian“ din Craiova.
Sunt şi unităţi de învăţământ care implementează acest program de anul acesta, cum ar fi Şcoala gimnazială „Gheorghe Bibescu“ din Craiova. „Avem 23 de copii înscrişi la „Şcoală după Şcoală“. Programul se desfăşoară în intervalul orar zilnic 12.00 – 17.00. În acest timp se asigură şi masa copiilor. Avem program pe teme, activităţi de învăţare a unei limbi străine, cum ar fi engleză sau franceză. Avem activităţi cu Palatul Copiilor. De asemenea, se fac activităţi sportive, activităţi educative pentru protecţia mediului. Acest program este implementat din acest an şcolar. A început din 10 octombrie. Încercăm să mărim numărul elevilor pentru că mai sunt solicitări de la părinţi“, a spus Roşca Verginica, directorul Şcolii gimnaziale „Gheorghe Bibescu“ din Craiova.

Manager: Ar trebui ca acest program să fie un program naţional

Altă unitate şcolară care are acest program este Liceul „Matei Basarab“ din Craiova, unde se implementează de şapte ani. Managerul şcolii spune că ar trebui să fie însă un program naţional.
„Programul „Şcoală după Şcoală“ funcţionează din 2012. Programul zilnic este până la ora 16.00. Elevii primesc o masă la cantina şcolii, cu două feluri de mâncare şi desert, pentru care părinţii plătesc zilnic 6,5 lei. În cadrul acestui program, elevii îşi fac temele şi apoi, până la ora 16.00, au diverse activităţi derulate cu profesori voluntari, cum ar fi informatică, o limbă străină şi au ca variante engleză sau franceză, activităţi educative de protecţia mediului. Acest program ar trebui să fie unul naţional şi obligatoriu, pentru că, fiind doar un opţional, părinţii au perioade în care renunţă şi dintr-o grupă de 15 elevi uneori rămân doar patru elevi“, a spus Matilda Blagu, directorul Liceului „Matei Basarab“ din Craiova.
Programul „Şcoală după Şcoală“ este implementat însă şi prin asociaţia de părinţi, situaţie care se regăseşte la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.
„Programul se desfăşoară prin Asociaţia de părinţi. Sunt 100 de elevi la programul Şcoală după Şcoală. Părinţii plătesc 450 de lei pe lună, sumă în care intră al doilea profesor şi mâncarea. Oferta de activităţi este variată. Au ore de informatică, dansuri, limbi străine, engleză şi spaniolă“, a precizat Liviu Cotfasă, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova. În Craiova, acest program se regăseşte şi la Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica“ şi la Şcoala gimnazială „Decebal“ şi la Şcoala gimnazială „Nicolae Romanescu“. Programul „After School“ poate fi implementat şi la liceu. În Craiova, „After School“ este la Liceul „Voltaire“ din Craiova. În mediul rural, programul „Şcoală după Şcoală“ se află în 27 de unităţi de învăţământ. Programul este implementat cu finanţare de la consiliile locale sau prin fonduri europene. Şcolile cu un astfel de program sunt în localităţi precum Argetoaia, Bistreţ, Breasta, Bucovăţ, Caraula, Calopăr, Catane, Mihăiţa, Dioşti, Coţofenii din Faţă, Ghidici, Bârca, Radovan, Rojişte, Seaca de Pădure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS