-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAplicaţie pentru persoanele cu handicap de comunicare, realizată la Craiova

Aplicaţie pentru persoanele cu handicap de comunicare, realizată la Craiova

O echipă de cercetători şi studenţi ai Universităţii din Craiova alături de alte şapte instituţii partenere din România şi din străinătate au realizat o aplicaţie pentru dispozitivele mobile cu care persoanele cu handicap de comunicare să se poată face înţelese şi care să le ajute şi în viaţa de zi cu zi pentru desfăşurarea unor activităţi de rutină.

Desfăşurat în perioada 31 decembrie 2017 – 31 decembrie 2019, proiectul Adaptive Personalized System for Creating Expression Tools in Social Inclusion of Learners with Verbal Communication Disabilities (TESI) a avut ca scop utilizarea tehnologiei moderne (aplicaţii pe tablete şi telefoane mobile) în scopul integrării sociale a persoanelor cu deficienţe de vorbire, dar şi cu alte tipuri de dificultăţi de integrare, cum ar fi refugiaţi, emigranţi, comunitaţi enclavizate în care se păstrează limba maternă etc.
Universitatea din Craiova a participat cu expertiză tehnică şi cu un grup de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Sociale. Studenţii au utilizat noua tehnologie în timpul practicii cu copiii cu dizabilităţi de la Şcoala gimnazială „Sf. Mina” din Craiova.

Ceilalţi parteneri din proiect, alături de Universitatea din Craiova, au fost: Plovdiv University „Paisii Hilendarski” (PU), Spanish University for Distance Education, Uniwersytet Jana Kochanowskiego W Kielcach, Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova, Josip Matos Primary school (Osnovna škola Josipa Matoša), Association for Education and Development of Disabled People, Special School for Students with Hearing Impairments „StoyanBelinov” – Plovdiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS