8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnchetă la Şcoala Damian din Sadova pentru elevi înscrişi fictiv

Anchetă la Şcoala Damian din Sadova pentru elevi înscrişi fictiv

Este anchetă la Şcoala Sadova-Damian din Dolj. Poliţiştii au ridicat joi de la şcoală mai multe documente. Acţiunea poliţiei a venit după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru fals şi uz de fals, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri. Ancheta a început de la Şcoala Sadova. Profesorii au semnalat că s-au făcut multe falsuri pentru ca şcoala repectivă să pară că are mai mulţi elevi. Înscrierile în fals erau făcute atât în cataloage, cât şi în sistemul informatic. Prin aceste falsuri, şcoala ar fi primit mai mulţi bani pentru salarii şi investiţii şi îşi menţinea şi personalitatea juridică. Aceasta impune existenţa unui post de director.

Mai mulţi copii decât sunt în realitate în comună

În comuna doljeană Sadova sunt două unităţi şcolare cu personalitate juridică: Şcoala Sadova şi Şcoala Sadova-Damian. Profesorii de la Şcoala Sadova au sesizat procurorii, la începutul anului trecut, că Şcoala Damian funcţionează ilegal cu personalitate juridică. Legislația prevede că pentru personalitate juridică e nevoie de 300 de elevi. La această școală s-ar fi ajuns la 300 de copii,prin înscrisuri şi date false. Prin aceste metode, şcoala reclamată ar fi primit în anul şcolar 2018 – 2019 mai mulţi bani de la bugetul de stat pentru salarii şi investiţii.


„Se încearcă în mod artificial să se menţină la nivelul acestei localităţi două şcoli cu personalitate juridică distinctă, în conditţile în care numărul total al preşcolarilor şi şcolarilor din localitate nu permite acest lucru. În realitate, Şcoala Gimnazială Sadova este structura centrală, cu adresabilitate faţă de cea mai mare parte a populaţiei din localitate, dar căreia i s-au luat scriptic copii şi s-au transferat pe listele şcolii cartierului Damian, deşi ei continuă să înveţe efectiv în Şcoala Sadova.

Mai mult, pentru a atinge cifra de şcolarizare de 300 de copii/an pentru a-şi menţine personalitatea juridică, Şcoala Sadova, prin conducerea proprie şi în înţelegere cu primarul din localitate, care are un capital electoral important în cartierul Damian, au recurs la înscrieri false în sistemul de raportare al elevilor SIIR, le-au raportat către ISJ Dolj şi astfel au obţinut finanţare ilegală pentru salarii, dotări şi alte investiţii“, se arată în sesizarea cadrelor didactice din Sadova.

Copii cu CNP care începe cu O, în datele grădiniţelor

Profesorii sesizează că şi la grădiniţele care au fost trecute în subordinea Şcolii Sadova-Damian existau copii înscrişi în fals.

„La grădiniţe erau înscrişi copii cu vârste între un an şi cinci luni – doi ani şi trei-patru luni vârsta minimă fiind de trei ani. Erau și copii cu vârstă şcolară şapte ani şi opt luni. Unii preşcolari figurau în două grădiniţe, dar cu CNP schimbat. Au fost şi copii înscrişi cu CNP care începe cu 0, deşi pe raza comunei nu există copii care să nu aibă acte. Sunt copii care figurează la altă grădiniţă decât cea pe care o frecventează. Fraţi gemeni care în august au împlinit doi ani figurează la grupa mijlocie, unul la Grădiniţa Sadova şi celălalt la Piscul Sadovei, deşi era imposibil să fie duşi în unităţi diferite, dar, şi mai grav, părinţii au refuzat să-i înscrie la grădiniţă la doar doi ani“, se mai arată în sesizare.

Şcoala primară, reabilitată şi dată unei firme

Profesorii au mai reclamat şi că Şcoala primară din Sadova a fost reabilitată și dată unei firme care furnizează apă.

„Tot pentru a îngenunchea Şcoala Sadova, o clădire a Şcolii Primare Sadova, după ce a fost reabilitată, în loc să primească în ea copiii relocaţi în alte clădiri, este folosită, fără nici o stipulaţie legală, pentru firma de furnizare apă a primăriei, deşi copiii aveau nevoie de spaţiu şi de condiţiile de igienă create după renovare. Nu ne-am fi sesizat dacă prin manevrele realizate, cei implicaţi au ajuns să pună în pericol existenţa Şcolii din Sadova, şcoala principală în localitate, în care în realitate învaţă mulţi dintre copii. Chiar figurează doar pe listele Şcolii Damian. Faptele îmbracă forma infracţiunilor prevăzute de Codul Penal la Art. 306 -Obţinerea ilegală de fonduri, Art. 307- Deturnarea de fonduri, Art. 321- Falsul intelectual, Art. 323 – Uzul de fals“, se mai arată în sesizarea profesorilor din Sadova.

Procurorii au început urmărirea penală

Sesizarea a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a început urmărirea penală in rem.


„Este o sesizare care a fost înregistrată pe 31 ianuarie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Respectiva sesizare a fost semnată de mai multe cadre didactice de la Sadova care au semnalat că în anul școlar 2018-2019 s-au făcut mai multe falsuri la înscrierea elevilor. Pentru a avea personalitate juridică, o unitate şcolară trebuie să aibă minimum 300 de elevi. Sesizarea a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj pentru că exista suspiciunea de obţinere ilegală de fonduri. A fost sesizat şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice(SICE). În cauză a început urmărirea penală in rem pentru fals, uz de fals, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri. Poliţiştii din cadrul SICE au fost la şcoală (joi dimineaţă – n.r.) pentru a ridica mai multe documente pentru derularea anchetei“, a declarat Magda Bădescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Managerul a evitat să vorbească de anchetă

Ridicarea documentelor a fost confirmată şi de reprezentanţii IPJ Dolj. „Acţiunea poliţiştilor a avut loc în cadrul unui dosar care se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice“, a spus Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Dolj.


Managerul unităţii şcolare de la Şcoala Sadova-Damian, Mihaela Predescu, a evitat să comenteze despre anchetă. „În momentul acesta sunt ocupată. Nu pot să vorbesc. Îmi pare rău, cu altă ocazie“, a spus managerul Şcolii Saova-Damian, unde se face ancheta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS