-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieStudenți craioveni, în finala unei competiții de programare pentru mașinile viitorului

Studenți craioveni, în finala unei competiții de programare pentru mașinile viitorului

O echipă de studenți de la departamentul de Mecatronică și Robotică, din cadrul Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, s-a calificat în finala unui concurs internațional de programare- Bosch Future Mobility Challenge, organizat de firma Bosch.

Bosch Future Mobility Challenge este o competiție tehnică internațională inițiată de Bosch Engineering Center Cluj în 2017. Competiția invită echipe de studenți în fiecare an să dezvolte algoritmi de conducere autonomă pe vehicule la scară 1/10 furnizate de companie. Studenții lucrează la proiectele lor în colaborare cu experți Bosch. Inițial, în competiție s-au înscris 42 de echipe, iar pentru etapa finală au rămas 18 echipe, dintre care una de la Universitatea din Craiova. Este vorba de patru studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, departamentul de Mecatronică și Robotică, de care s-a ocupat șef lucrări dr.ing. Florin Manta.

„Universitatea din Craiova a avut inițial trei echipe înscrise în competiție, una de la Matematică-Informatică și două de la Facultatea de Automatică. În finală a ajuns echipa pregătită de mine. Scopul acestei competiții este de a dezvolta algoritmi pentru platforme mobile autonome pentru mașini. Prin urmare, în cadrul competiției au primit câte o mașină la scara 1:10 cu motor electric, servodirecție electrică. În primă fază, mașina trebuia să respecte un traseu, iar apoi studenții au avut de răspuns la mai multe probleme, cum ar fi să recunoască semnele de circulație, să identifice pietonul. Competiția a avut practic mai multe etape care s-au desfășurat în lunile octombrie, noiembrie, decembrie, martie. Echipa Facultății de Automatică a reușit să obțină punctaje foarte bune la fiecare etapă, fiind clasată chiar pe locul III la nivel național“, a spus șef lucrări dr.ing. Florin Manta, de la departamentul Mecatronică şi Robotică.

Studenți craioveni, în finala unei competiții de programare pentru mașinile viitorului

Echipa care va merge în finală este una interdisciplinară

Echipa calificată în finala concursului organizat de Bosch este una interdisciplinară.

„Studenții care participă la acest concurs Bosch Future Moblity sunt la prima experiență competițională. Este o echipă intedisciplinară. Mentorul este un cercetător al Universității din Craiova, șeful echipei este masterand anul II la specializarea Sisteme de conducere în robotică. Este și un student în anul I la master, tot la Sisteme de conducere în robotică, și doi studenți din anul IV de la specializarea Automatică și Informatică Aplicată“, a declarat şef lucrări dr.ing. Florin Manta.

Departamentul de Mecatronică și Robotică are experiență în privința concursurilor de programare.

„Noi, cei de la departamentul de Mecatronică și Robotică, avem experiența concursurilor. Am participat de-a lungul anilor nu numai cu studenți, ci și cu elevi de liceu. Și vă dau ca exemplu competiția First Tech Challenge. Avem și olimpiadă în domeniu la care participăm“, a precizat dr.ing. Florin Manta.

Studenți craioveni, în finala unei competiții de programare pentru mașinile viitorului

Competiția a început din toamnă

Studenţii calificați în finala Bosch Future Moblity spun că această competiție a însemnat multe luni de muncă, în care au avut de răspuns la provocări interesante.

„Este prima mea experiență competițională, dar cred că ne va ajuta foarte mult în ceea ce privește cariera. Eu am decis să mă înscriu fiind și în ultimul an la studiile de licență. A fost foarte mult de muncă. Competiția a început din toamnă și de atunci noi, ca membri ai echipei, am lucrat între trei și cinci ore pe zi. Cred că cele mai interesante provocări au fost cele care ne solicitau sisteme de frânare de urgență, ocolirea obstacolelor și recunoașterea pietonului. Mă bucur că am trecut cu brio de toate etapele și că am reușit să rămânem între cele 18 echipe rămase din 42 care au fost inițial. Finala va fi în octombrie anul acesta“, a spus Alexandru Vîrbănescu, unul dintre studenții din echipa Universității din Craiova care s-a calificat în finala competiției. Din echipă mai fac parte studenții Alexandru Mariniuc, Robert Șchiopu și Cătălin Soreanu.

Concurs adaptat condițiilor impuse de pandemie

Mentorul echipei este Andrei Dragomir, cercetător în cadrul Universității din Craiova.

„Este o experiență plăcută, mai ales că eu am avut posibilitatea să coordonez echipa. M-am ocupat de partea tehnică, cu ceea ce a însemnat limbajul de programare. Este un concurs în care se folosesc cunoștințele de bază din facultate, dar într-un mod interactiv“, a spus Andrei Dragomei, mentorul echipei.

Concurenții au avut și noi provocări pe parcursul competiției. Una dintre probe ar fi trebuit să aibă loc la Cluj, dar din cauza pandemiei aceasta s-a derulat on-line.

„Cea mai interesantă etapă a fost cea din 12 aprilie, care nu s-a mai desfășurat la Cluj, ci on-line. Practic, atunci nu am mai avut mașinuța și totul s-a desfășurat pe un suport on-line, pe un video. A fost o etapă care ne-a pus mult la încercare. Am organizat foarte multe ședințe pe skype. Am reușit să ne calificăm în finală și suntem singura echipă a Universității din Craiova care va fi în finala acestui concurs“, a mai spus mentorul echipajului.

Finala Bosch Future Mobility Day se va desfăşura pe 18 octombrie 2020, la Cluj-Napoca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS