-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCursurile on-line vor fi monitorizate și raportate. Elevii pot fi evaluați cu note

Cursurile on-line vor fi monitorizate și raportate. Elevii pot fi evaluați cu note

Se schimbă regulile în privința desfășurarii activității didactice on-line. Ministerul Educației și Cercetării a dat miercuri un comunicat prin care anunță că a fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și /sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line. Documentul aduce noutăți în sensul că lecțiile on-line vor fi monitorizate de unitățile școlare și apoi raportate la Ministerul Educației. În plus, la unele discipline se pot face evaluări și on-line. De asemenea, trebuie făcute și lecții remediale, în cazurile în care nu au fost făcute cursuri on-line. Cât despre dotări, acestea sunt puse în grija administrațiilor locale.

Odată cu reluarea activităților pentru elevi și profesori, conform calendarului pentru acest an școlar, au apărut și noi indicații ale Ministerului Educației și Cercetării. Sunt indicate platformele, dar și că aceste cursuri trebuie monitorizate la nivelul unităților școlare.

„Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line“, se arată în comunicatul Ministerului Educației și Cercetării pe tema reluării cursurilor în varianta on-line.

Evaluare on-line la anumite discipline

Conform comnicatului dat de MEC, evaluarea la anumite discipline s-ar putea face și online.

„Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților“, se arată în comunicatul MEC. În privința dotării cu echipamente IT, responsabilitatea pentru dotări este pusă în grija autorităților locale.

„Inspectoratele școlare, în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale, vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ“, se arată în sursa citată.

Activitățile on-line vor fi raportate la minister.

Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare on-line vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării. Activitatea se va derula după un orar bine stabilit.

„În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea on-line. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare on-line pentru fiecare disciplină de studiu“, se arată în comunicatul MEC. Elevii pot primi note și pe baza activităților derulate on-line.

Note pe baza activităților on-line

„Instrucțiunea pentru crearea și/ sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal“, mai precizează reprezentanții MEC în comunicat.

Pentru elevii care nu au putut participa la cururile on-line din diverse motive, unitățile școlare trebuie să facă planuri remediale.

„Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor“, se arată în comunicatul MEC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS