0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieConsiliul Elevilor: Cei care nu trec triajul epidemiologic, 'condamnaţi' să renunţe la facultatea pe care vor să o urmeze

Consiliul Elevilor: Cei care nu trec triajul epidemiologic, ‘condamnaţi’ să renunţe la facultatea pe care vor să o urmeze

Elevii care nu vor trece triajul epidemiologic sunt „condamnaţi” să renunţe la facultatea pe care vor să o urmeze, atrage atenţia Consiliul Naţional al Elevilor, potrivit agerpres.

Consiliul Naţional al Elevilor, împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, reacţionează cu privire la declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis, în contextul examenelor naţionale.

”Atragem atenţia asupra faptului că elevii care, din varii motive, nu vor trece de triajul epidemiologic vor fi condamnaţi la a renunţa la facultatea pe care doresc să o urmeze. În cursul zilei de ieri (n.r. – miercuri), reprezentanţii elevilor şi părinţilor au susţinut, în cadrul unui dialog cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca elevii înscrişi la examenul de Bacalaureat să poată susţine probele de examen după o procedură separată, într-o sală izolată şi cu subiecte de rezervă, însă acest plan a fost demontat astăzi fără o consultare a reprezentanţilor elevilor şi părinţilor”, precizează reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Potrivit sursei citate, implementarea acestei măsuri ar produce efecte dezastruoase pentru parcursul educaţional al viitorilor studenţi, fiind o măsură care „încalcă principiul egalităţii de şanse”.

„Universităţile, atât cele de pe plan naţional, cât şi cele din planul internaţional, organizează procesul de admitere în lunile iulie – august, fapt care ne demonstrează că elevii care au peste 37,3 grade temperatură vor fi trimişi direct acasă şi privaţi de dreptul de a urma facultatea pentru care s-au pregătit. Înţelegem necesitatea unor măsuri riguroase, care să vizeze interesul superior al elevului şi somăm Administraţia Prezidenţială şi Guvernul României să identifice o strategie alternativă prin care elevii care au temperatura peste 37,3 grade (acest lucru putând fi cauzat inclusiv de menstruaţie sau de stres) să poată susţină examenul de Bacalaureat în condiţii igienico-sanitare corespunzătoare”, menţionează Consiliul Naţional al Elevilor.

O soluţie în acest sens este susţinerea examenului de Bacalaureat într-o sală separată, izolată, sau, respectiv, susţinerea probelor aferente examenului în aceeaşi perioadă în care va avea loc şi cea de-a doua sesiune a Evaluării Naţionale, arată CNE.

„Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul în care parcursul educaţional al elevilor, viitorilor studenţi, va fi afectat de această măsură şi asigurăm elevii şi părinţii pe care îi reprezentăm că ne vom orienta demersurile către garantarea dreptului către o admitere în învăţământul superior care să nu prejudicieze nici măcar un elev”, susţin reprezentanţii elevilor.

Preşedintele CNE: „Nici măcar un singur elev nu trebuie lăsat în urmă”

Antonia-Laura Pup, preşedintele CNE, a afirmat că nici măcar un singur elev nu trebuie lăsat în urmă, motiv pentru care, împreună cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Consiliul Elevilor îşi orientează eforturile spre a găsi soluţii.

„Am stabilit un plan: elevii să aibă oportunitatea de a susţine examenul, iar statul român să asigure condiţiile. Este inacceptabil şi o negare a principiului egalităţii de şanse”, a declarat Antonia-Laura Pup.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, a spus că este nevoie de o procedură specială. „Avem nevoie de o procedură specială şi pentru elevii de la Bac care nu pot intra în examen”, a arătat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS