4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei centre pentru înscrierea la titularizare, în Dolj

Trei centre pentru înscrierea la titularizare, în Dolj

De astăzi încep înscrierile pentru examenul de titularizare. În judeţul Dolj au fost organizate trei centre pentru înscriere şi examen.

Cadrele didactice care vor să susţină examenul pentru ocuparea unui post didactic trebuie să se înscrie în perioada 18-29 iunie. În judeţul Dolj au fost organizate trei centre de înscrieri, care vor fi şi centre de examen. „Înscrierile pentru examenul naţional de titularizare se vor face în trei centre, care vor fi şi centre de examen. Acestea sunt: Liceul «Traian Vuia», Liceul «Matei Basarab» şi Liceul Energetic din Craiova. Validarea dosarelor se va face on-line. Pentru înscrieri este nevoie şi de un aviz medical pe care să scrie «apt pentru a preda în învăţământ», care se poate elibera şi de medicul de familie. În ceea ce priveşte susţinerea probei scrise, în cazul în care nu se va putea asigura numărul de săli, centrele de examen se vor extinde şi la Şcoala Gimnazială «Gheorghe Ţiţeica», dar şi la Colegiul Naţional «Ştefan Velovan» şi la Colegiul «Odobleja» din Craiova“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Alexandru Gîdăr, preşedintele comisiei de mobilitate.

Centrele arondate pe discipline


Centrele pentru înscrierea la examenul de titularizare au fost arondate pe discipline. La Liceul Energetic se vor înscrie candidaţii care vor susţine examen pentru disciplinele limba română, limba latină, limba rromani, limbi moderne, discipline socio-umane, învăţământ special, istorie, geografie şi arte.
La Liceul „Traian Vuia“ înscrierile se vor face pentru disciplinele matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, educaţie fizică şi sport, religie, discipline tehnice. La centrul de examen de la Liceul „Matei Basarab“ va fi centru de înscrieri şi examen pentru învăţători şi educatoare.

Program înscrieri la examen

Programul pentru înscrierea la examenul naţional de titularizare este diferit. În prima zi, adică azi, dosarele se depun în intervalul orar 10.00-15.00. Vineri, înscrierile se vor desfăşura în intervalul orar 9.00-14.00. Luni, 22 iunie, miercuri, 24 iunie, şi joi, 25 iunie, înscrierile se vor face în intervalul orar 15.00-18.00. Marţi, 23 iunie, dosarele se vor depune între orele 10.00-15.00, vineri, 26 iunie, în intervalul orar 9.00-14.00, iar luni, 29 iunie, în intervalul orar 10.00-14.00.
Examenul naţional pentru ocuparea posturilor didactice se va organiza pe 15 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS