5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCopilărie în pandemie cu World Vision

Copilărie în pandemie cu World Vision

Școala de vară World Vision România a organizat zeci de sesiuni de activități care s-au desfășurat în condiții de siguranță maximă pentru peste 4000 de copii.

  • Activitățile față în față se derulează în grupuri mici, de cel mult 10 copii, cel mai adesea în aer liber, cu dezinfectarea suprafețelor expuse și igienă personală riguroasă;
  • Profesorii și elevii poartă mască și sunt termometrizați la începutul orelor;
  • Peste 4.000 de copii de la sat au participat deja la cursurile remediale și la sesiunile de dezvoltare organizate față în față de Fundație.

Mii de preșcolari, elevi din învățământul primar, gimnazial și liceeni din mediul rural participă în această perioadă la Școala de Vară World Vision  România. Este un program care se derulează față în față și online,  care constă în sesiuni remediale, dar și de dezvoltare personală pentru 14.000 de copii din mediul rural. Până acum, la sesiunile față în față au participat peste 4.000 de copii și adolescenți din județele Cluj, Ialomița, Iași, Vaslui și Vâlcea. Activităţile au fost organizate în cadrul proiectelor finanţate prin apelul Școală pentru toți sau în cadrul programului Pâine şi Mâine, program care se adresează elevilor de școala primară, are ca scop prevenirea abandonului şcolar.

Pregătirea online

Alte câteva mii de copii continuă pregătirea zilele acestea atât din fața dispozitivelor electronice conectate online, cât și împreună cu colegii, educatorii, profesorii, psihologii și voluntarii World Vision în spații mai puțin convenționale. Orele au loc în grădinile și curțile școlilor, pe terenurile de sport sau în alte spații care permit respectarea regulilor de distanțare fizică. Obiectivele principale ale Şcolii de Vară sunt ca acești copii să păstreze contactul cu școala, să recupereze o parte din materia pierdută în perioada stării de urgență și să aibă acces la informații şi sprijin care pot face ca izolarea și distanțarea fizică să fie mai ușor de înțeles și acceptat.

Ce au studiat copiii?

În cea mai mare parte, activitățile au constat în cluburi de lectură, ateliere creative, jocuri sportive şi recreative,  excursii în natură, audiții muzicale, toate desfășurate în aer liber.

Copiii și-au făcut planuri de vacanță, au învățat să se protejeze în condițiile pandemiei COVID-19, au făcut mișcare şi au discutat despre alimentația sănătoasă. În plus, au fost implicați în jocuri distractive menite să le dezvolte vocabularul și imaginația sau au discutat liber despre emoții, bullying și alte pericole din viața de zi cu zi sau în mediul online.

În toate școlile în care au avut loc activitățile organizate de World Vision au fost luate măsuri de siguranță. La intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor a fost măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius), au fost asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.), copiii au fost ajutați să se spele și să se dezinfecteze, participanții au purtat mască, s-a păstrat distanța recomandată, iar suprafețele expuse au fost dezinfectate.

Se pot face donații

World Vision România face un apel la sprijinirea continuă a școlii românești, în special al învățământului rural. Astfel, Fundaţia a lansat campania de strângere de fonduri dedicate intervenției de urgență în sprijinul școlilor și copiilor din mediul rural, odată cu începerea școlii.

World Vision are în vedere pentru debutul noului an școlar intervenția pentru cel puțin 6.600 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate și 27 de şcoli şi 6 grădiniţe pentru renovări și reabilitări în regim de urgență. Persoanele care vor să-i sprijine pe copiii de la sate care vor să continue să înveţe, însă ar putea fi lăsaţi în urmă pentru că nu au resurse, pot să doneze fie prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro/ lună), fie direct pe site-ul campaniei – https://bit.ly/2X6T8oZ, unde se poate dona orice sumă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS