2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieRedeschiderea școlilor în țări europene

Redeschiderea școlilor în țări europene

Peste câteva zile, școlarii din Europa se vor reîntoarce treptat la cursuri, dar față de începutul anului școlar precedent, schimbarea e radicală: purtarea măștilor, măsurile stricte de igienă și distanțarea socială fac ca anul acesta școlar să fie cu totul altceva decât ceilalți ani. Nu există nici studii care să infirme sau să confirme în mod cert gradul de periculozitate al redeschiderii instituțiilor de învățământ, astfel că fiecare țară a făcut cum a crezut ea că e mai bine. 

Germania – Măsuri comune, peste care vin regulile fiecărui land

Sunt primii care încearcă experimentul. Mii de elevi din nordul Germaniei au plecat în vacanță la jumătatea lunii iunie și s-au reîntors la cursuri luni, 3 august. Au fost urmati de restul studentilor din toata tara. Reluarea orelor se dorește a fi cât mai aproape de normal.

Măsurile comune luate sunt: ventilația încăperilor, excluderea elevilor care prezintă simptomatologie specifică și testarea gratuită a pesonalului. Elevii trebuie să respecte distanțarea socială și să poarte măști în zonele comune. Unele școli au decis să meargă și mai departe. În cel mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia (NRW), elevii sunt obligați să poarte masca inclusiv la orele de curs. Cine nu respectă această măsură de protecţie se poate aştepta chiar să fie exmatriculat dw.com.

Pentru a reduce la minim riscul de infectare, elevii au fost împărţiţi în grupuri care nu trebuie să se amestece, deşi în interiorul fiecărui grup regulile de distanţare socială au fost ridicate.

Jan Bonin, director la o şcoală generală din oraşul Rostock, s-a declarat încrezător că va fi un start bun. Măştile sunt obligatorii pe holuri, iar elevii preocupaţi sau nesiguri în legătură cu noile norme sunt întâmpinaţi de profesori şi primesc sprijin, a explicat acesta pentru dpa, subliniind că elevii care nu poartă mască nu vor fi toleraţi.

Italia: școala trebuie reluată cu orice preț

Italia va face „sacrificiile” necesare pentru a asigura reînceperea școlilor, potrivit afirmațiilor ministrului Sănătății, Roberto Speranza. Complet închise de la începutul lunii martie, școlile italiene nu s-au mai redeschis de la începutul pandemiei. Redeschiderea este programată setată pentru 14 septembrie, iar distanța socială trebuie să fie respectată de toți elevii. Pentru a permite această distanțare socială, 50.000 de profesori vor trebui recrutați și aproape 20.000 de săli suplimentare trebuie găsite. În lipsa distanțării, masca va fi obligatorie pentru copiii de peste 6 ani. În sfârșit, fiecare școală trebuie să dispună de o cameră destinată izolării cazurilor suspecte, potrivit miur.gov.it.

Spania- Haos total

Reînceperea școlilor este într-o ceață totală. La Madrid, cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar, nu au fost stabilite clar ce reguli trebuie respectate. În fața acestor incertitudini, sindicatele profesorilor intenționează să apeleze la greve. Profesorii sunt îngrijorați de lipsa de resurse și de cadre suplimentare , dar și de evoluția pandemiei. În Catalunia, situația este oarecum mai clară. Protocolul de sănătate prevede o clasă de cel mult paisprezece elevi, iar dacă într-o școală sunt cel puțin două persoane infectate, școala se închide.

Guvernul a recunoscut că, chiar și în această etapă târzie, are în vedere aceleași cele patru scenarii pe care le-a anunțat la sfârșitul lunii iunie. Opoziția și sindicatele s-au săturat să pună întrebări și să nu primească răspunsuri.
Furia crește și în rândul celor care vor fi cei mai afectați de modul în care începe noul an școlar: profesorii, directorii școlilor și părinții, care încă nu au idee cum vor trebui să își organizeze viața zilnică începând cu luna septembrie.

La începutul lunii iulie, Enrique Ossorio, responsabilul cu Educația din Madrid se baza pe primul dintre ele patru scenarii posibile. Ideea era ca numărul elevilor dintr-o clasă să nu depășească 25 (același număr ca înainte de pandemie). Copii vor purta măști doar dacă distanțarea socială e imposibilă.
Dar, pe măsură ce pandemia a progresat, nici părinții și nici profesorii nu cred că anul școlar nu poate începe în aceste circumstanțe, potrivit https://english.elpais.com/.


Și în Portugalia, redeschiderea școlilor se dorește a fi aproape de normal. Dar regulile și instrucțiunile ce trebuie urmate rămân neclare. Singura lămurire din partea Ministerului Educației: pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani, școlile vor avea libertatea de a alege cum se organizează. Elevilor li se va cere să poarte măști și să aibă la dispoziție gel dezinfectant.

Belgia: Pentru elevii de peste 12 ani, masca va fi obligatorie

La belgieni, școlile se redeschid la 1 septembrie. În timp ce a fost luată în considerare ipoteza unei săptămâni de cursuri de patru zile, elevii vor avea în final ore cinci zile pe săptămână. De asemenea, elevii sunt obligați să-și limiteze contactele sociale la cinci persoane din afara casei. Cei de peste 12 ani vor purta obligatoriu măști.

În municipalitățile în care pandemia capătă forme acute se va trece la codul portocaliu. De fapt un amestec între prezența fizică și cea online prin care jumătate din cursuri se va face în mod clasic iar cealaltă jumătate în spațiul virtual, potrivit https://www.rtbf.be/.

Regatul Unit: Scoția într-un fel, restul Regatului în alt fel

În Scoția, elevii s-au întors deja la cursuri încă din 11 august.. Nu li se cere să poarte o mască sau să respecte distanțarea socială. În școli au fost instalate coridoare unice și s-au instalat mai multe chiuvete pentru ca elevii să se poată spăla pe mâini. Bibliotecile și chiar unele săli de sport au fost transformate în săli de clasă. Prim-ministrul scoțian Nicola Sturgeon a declarat luni că înțelege o anumită „îngrijorare” din partea copiilor, a părinților și a profesorilor”, dar a dat asigurări că redeschiderea școlilor este „esențială” pentru educație și „bunăstareaa” elevilor.

Scoția a înregistrat aproape 19.000 de cazuri de infecție și 2.500 de decese. În urmă cu câteva zile, izbucnirea unui focar în Aberdeen a dus la închiderea pub-urilor și a restaurantelor și la restituirea restricțiilor de călătorie.

În Anglia, începutul anului școlar va fi pe 1 septembrie. Primul ministru Boris Johnson a promis că școlile vor fi „ultimele” care se vor închide în caz de reținere locală. Sindicatele profesorilor spun însă că sistemul de testare din Marea Britanie nu este suficient de puternic pentru a sprijini redeschiderea școlilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS