Părinții vor putea opta pentru cursuri online pentru copil dacă în familie există persoane vârstnice sau care au comorbidități, spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
„Există această variantă în care se poate face învăţământ online, în condiţiile în care are acasă persoane cu comorbidităţi sau persoane vârstnice cu care stă”, a spus ministrul Sănătăţii, răspunzând unei întrebări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul Educației.
Institutul de Sănătate Publică va prezenta în 7 septembrie o evaluare pentru fiecare localitate privind situația cazurilor de COVID-19, iar în funcție de aceasta consiliile de administrație din școli vor decide în 10 septembrie în care dintre cele 3 scenarii va începe școala, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
El a spus că în cel mai dorit scenariu – cursuri la școală – sunt primordiale respectarea unei distanțe de 1 metru între elevi, circuite speciale și diferențierea orarului la clasele primare.
Monica Anisie a anunțat că va fi deschis un portal în care părinţii şi elevii să găsească toate informaţiile privind noul anul şcolar și va fi pusă la dispoziție o linie Telverde pentru părință și elevi.