0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞcoala în Dolj: Patru localităţi în scenariul galben şi două localităţi în scenariul roşu

Şcoala în Dolj: Patru localităţi în scenariul galben şi două localităţi în scenariul roşu

Rata de infectare cu noul coronavirus pe fiecare localitate din România a fost publicată de Ministerul Sănătății. Documentul Ministerului Sănătății conţine datele pe baza cărora fiecare școală decide scenariul din 14 septembrie. În Dolj, sunt două localităţi care sunt trecute pe scenariul roşu şi alte patru localităţi cu scenariul galben.

Conform analizei epidemiologice, în Dolj rata cea mai mare de infectare este înregistrată în localităţile Poiana Mare- 6,56/1.000 de locuitori şi Melineşti cu 4,44 /1000 de locuitori. Cele două localităţi trebuie să intre pe scenariul roşu în ceea ce priveşte începerea cursurilor din 14 septembrie. Acesta prevede participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. De asemenea, pe cod galben sunt trecute patru localităţi. Acestea sunt: Malu Mare cu rata de infectare de 1,79/1.000 de locuitori, Seaca de Câmp cu 1,72/1.000 de locuitori şi Seaca de Pădure cu 1.11/1.000 rata de infectare şi Filiaşi care are 1,55/1.000.

Ce prevede scenariul galben


Scenariul galben prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
Conform situaţiei epidemiologice, publicată de Ministerul Sănătăţii, Craiova poate merge pe scenariul verde având o rată de infectare de 0,85 /1.000 de locuitori.

Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori – se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de infrastructura şi resursele existente la nivelul unităţii de învăţământ. Scenariul 1 – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Sunt însă şi localităţi în Dolj, care sunt aproape de rata incidenţei 1/1.000. De exemplu, Coţofenii din Faţă are rata incidenţei de 0,96/1.000 de locuitori la fel ca şi oraşul Calafat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS