5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateClase vagon și toalete în curte la o școală din centrul Craiovei

Clase vagon și toalete în curte la o școală din centrul Craiovei

Revoltă în rândul părinților unor școlari de la clasa pregătitoare de la Școala gimnazială ”Traian” din Craiova. Aceștia reclamă că micuții învață într-o clădire cu clase tip vagon și pentru a ajunge în sala lor de curs trec prin sala unor elevi de clasa a III-a. În aceste condiții, când trebuie să meargă la toaletă deranjează permanent alte ore. Și nu e singura problemă. Toaleta la care merg școlarii este una în curte, separată de corpul în care învață. Din acest motiv micuții nici nu ar fi lăsați să meargă la toaletă ori de câte ori au nevoie. În plus, părinții sunt revoltați și de faptul că poate și pe timpul iernii școlarii vor trebui traverseze curtea școlii.

Mutați pentru a se face After School

Părinții școlarilor din clasa pregătitoare E de la Școala gimnazială ”Traian” (cunoscută și ca Școala nr 2) reclamă condițiile în care trebuie să stea micuții după ce li s-a schimbat locația clasei. Aceștia susțin că, după alegerile locale, la nivelul unității școlare s-a decis ca o clasă pregătitoare, respectiv clasa pregătitoare E să fie mutată din mansarda corpului 2 al școlii, în corpul grădiniței. Motivul mutării ar fi reluarea programului After School și folosirea sălii în care au învățat școlarii de la pregătitoare ca și sală de mese.

”Anul școlar l-am început în mansardă, de fapt în locația în care sunt toate clasele de pregătitoare. După alegerile locale ne-am trezit că la nivelul conducerii s-a decis să mute această clasă în corpul grădiniței. Problema este că mutarea nu respectă nici o normă actuală. Copiii noștri ca să ajungă în clasa lor trec prin sala de curs a unei clase a III-a, iar când merg la toaletă nu au voie la toaleta din grădiniță și sunt trimiși afară, să meargă singuri prin curtea școlii, la un alt corp.

Asta când le dă doamna învățătoare voie, că sunt situații în care pentru a nu perturba foarte tare orele celorlați, copiilor noștri nu le dă voie la toaletă. Acești copii trebuie să suporte aceste condiții pentru că la nivelul școlii se redeschide programul After School și au preferat să mute niște copii ca în sala respectivă să ofere servicii de masă prin catering.Astfel, copiii noștri merg prin frig la toaletă și să stau într-o sală de clasă mică, lipită de o altă sală și mai mică”, reclamă părinții.

Ce spune directorul școlii

Managerul unității școlare spune că mutarea a fost produsă pentru a implementa programul After School, dar că respectiva clasă în care învățau inițial elevii de la pregătitoare mutați în grădiniță, este de fapt sală de mese. În plus, clădirea grădiniței nu este singurul corp cu clase vagon.

”Toate trei localurile au și săli de clasă cu trecere din una în alta. Am mutat această clasă pregătitoare din mansardă pentru că funcționa într-un spațiu care a fost proiectat ca sală de mese. Are cămăruță cu frigider, cu aragaz. Și la nivelul școlii am primit cereri pentru programul After School, care a început din 7 octombrie, cu 40 de copii. Atunci când am mutat clasa pregătitoare respectivă am căutat spațiu care să fie adaptat copiilor, cu bănci speciale. Elevii de la pregătitoare nu pot învăța în orice sală de curs. Și spațiile le-am distribuit și în funcție de cât sunt efectivele. Clasa respectivă are 19 copii”, a precizat managerul Maria Dașu.

”Este nevoie de o nouă clădire”

Directoarea Școlii ”Traian” spune că unitatea de învățământ are nevoie de o clădire nouă, care să fie ridicată în locul actualei grădinițe.

”Primăria Craiova a investit în Școala ”Traian”. Au fost schimbate acoperișurile, a fost mansardat un corp de clădire, avem sală de sport. Dar mai avem nevoie de investiții majore. Grădinița funcționează într-o casă boierească de la 1870. Casa avea cămăruțe mici și acolo au fost făcute săli de clasă. Nu avem cum să facem altă configurație. Ca manager ani la rând am făcut demersuri către Primăria Craiova pentru a demola această clădire și a se construi alta, care ar rezolva și multe din problemele cu spațiile școlii”, a mai precizat managerul Școlii gimnaziale ”Traian”, Maria Dașu.

Școala ”Traian” se confruntă cu problema spațiilor

Și directorul adjunct, Beatrice Silvia Bălașa subliniază că este o lipsă de spații la Școala ”Traian” din Craiova, dar până acum părinții nu s-au plâns.

”Din păcate, Școala gimnazială ”Traian” se confruntă în acest an școlar cu problema spațiilor. Localul grădiniței este o casă boierească, construită în 1870. Acestea sunt spațiile. Conducerea școlii făcut ani la rând adrese la Primăria Craiova pentru a ne sprijini cu demolarea acestui local și construirea unui local nou, în care să funcționeze copii mult mai mulți și în condiții optime.

Nu am spune că nu sunt condiții optime. Aici funcționează clasa pregătitoare E . Localul a fost zugrăvit pe interior în vara acestui an. Clasele sunt curate, sunt dotate cu bănci noi, cu parchet impecabil. Deci, nu ne putem plânge de condiții că ar fi unele nepotivite. Ceea ce spun părinții, că elevii sunt nevoiți să treacă la toaletă printr-o altă clasă este adevărat, dar asta s-a întâmplat de când funcționăm noi ca școală. Aici au fost clase mereu, din clasa I poate până în clasa a IV-a și chiar gimnaziu. Nu am avut probleme. Copiii au învățat, au avut dascăli de renume. S-a învățat carte, din motivul acesta Școala 2 este plasată pe locurile de frunte ale județului”, a precizat directorul adjunct al școlii, Beatrice Silvia Bălașa.

”Copiii mai trebie să facă și mișcare, nu știu de ce părinții sunt înverșunați!”

A rămas totuși întrebarea de ce elevii de la pregătitoare nu pot folosi toaleta din localul în care învață, dar se pare că ar deranja și preșcolarii din corpul respectiv.

”Există, așadar, posibilitatea simplă de a trece la toaletă, printr-o clasă. Doamna de la grădiniță este de acord, niciodată nu au fost discuții. Când este vremea bună copiii coboară scările și în stânga imediat, la 20 de metri, este o toaletă nouă pe care am construit-o acum doi -trei ani care este aproape nefolosită. Condițiile sunt extraordinar de bune. Copiii trebuie să facă și mișcare, nu știu de ce părinții sunt înverșunați în sensul ăsta, pentru că sincer nu au motive.

Atunci când vremea va fi rea, copiii vor merge la toaletă aici, la doi pași, decât trec printr-o sală de grădiniță”, a mai explicat directorul adjunct al Școlii ”Traian”.

La reclamația părinților, că elevii ar merge singuri prin curtea școlii, directorul adjunct spune că nu crede așa ceva.

”Eu nu cred că nu sunt însoțiți . Vă dați seama că, mai ales în condițiile acestea de epidemie, fiecare dascăl este în mijlocul copiilor, mai ales la clasele pregătiitoare. Au cu cine să meargă. Este femeie de serviciu care este în permanență în clădirea asta și se implică, ajută cadrele didactice și nu văd de ce părinții ar fi nemulțumiți în sensul acesta”, a mai spus managerul adjunct. Imaginile surprinse arată însă grupuri de copii care revin singuri în clase de la toaleta din curte.

Directorul școlii, Maria Dașu spune că va încerca să găsească o soluție pentru clasa respectivă. ”Nu este o mutare definitivă, vom mai căuta soluții pentru clasa respectivă”, a subliniat, Maria Dașu. Părinții spun că dacă situația va persista vor face reclamații și la alte instituții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS