S-au schimbat condiţiile pentru elevii din clasa pregătitoare de la Şcoala „Traian” din Craiova care au învăţau în clase vagon şi în mergeau la toaleta din curtea unităţii şcolare. Managerul unităţii de învăţământ spune că pentru a soluţiona problema a renunţat la programul After School.
Părinţii elevilor de la o clasă pregătitoare a Şcolii gimnaziale „Traian” au reclamat săptămâna trecută că s-au trezit că li s-a schimbat brusc sala de curs de către conducerea unităţii şi că măsura nu era una benefică celor mici, în condiţiile actuale de pandemie. Practic, şcolarii învăţau într-o sală de clasă a grădiniţei, lipită de o altă sală de curs a unor elevi de clasa a III-a. De câte ori voiau să ajungă la toaletă, elevii de la pregătitoare deranjau orele colegilor mai mari. În plus, şcolarii mergeau la o toaletă din curtea şcolii. Managerul unităţii şcolare spune că a remediat problema, renunţând la programul After School.
„Am mutat şcolarii de la pregătitoare în mansarda Corpului 2. Practic, i-am dus în clasa proiectată ca sală de mese, unde am învăţat şi anterior şi am renunţat la programul „Şcoală după Şcoală”. Vom vedea când vom relua acest program”, a spus Maria Daşu, directorul Şcolii gimnaziale „Traian” din Craiova.
Potrivit managerului, unitatetea şcolară este în scenariul galben şi doar o singură clasă la care a fost identificată o elevă bolnavă este în scenariul roşu. „Clasa în care a fost cazul de Covid 19 este aproape de ieşirea din scenariul roşu cu învăţământ exclusiv online”, a subliniat Maria Daşu, managerul Şcolii gimnaziale „Traian” din Craiova.
Clădirea grădiniţei nu se poate demola
Managerii Şcolii gimnaziale „Traian” din Craiova au spus că pentru a rezolva deficitul de spaţii educaţionale o soluţie ar fi demolarea grădiniţei şi construirea unei alte clădiri mai mari. Reprezentanţii Primăriei Craiova spun că acest lucru nu este posibil.
„În turul de forţă pe care l-am făcut în fiecare an la unităţile de învăţământ din Craiova a fost mereu şi Şcoala „Traian” din Craiova şi am identificat împreună cu conducerea şcolii anumite obiective. Am făcut reparaţii, raşchetări, înlocuiri. Au fost şi investiţii mari. De exemplu, sala de sport nu avea încălzire, acum are. Grădiniţa este reabilitată în proporţie de 80%. Clădirea acelei grădiniţe nu poate fi însă demolată pentru că pe acolo, la un metru distanţă trece o conductă mare de apă şi conducerea şcolii ştie de acest lucru”, a spus Stelian Bărăgan, viceprimarul oraşului Craiova.