0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCe soluții propune Ministerul Educației pentru încheierea mediilor școlare la finalul semestrului întâi

Ce soluții propune Ministerul Educației pentru încheierea mediilor școlare la finalul semestrului întâi

Aproape 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I. Situația nu va rămâne așa, promit autoritățile, care vin și cu o soluție.

Sunt de patru ori mai mulți elevi aflați în această situație, față de câți s-ar fi înregistrat într-un an obișnuit, în care orele s-ar fi desfășurat în sistemul clasic. Cauza principală a acestui record o reprezintă lipsa accesului la cursurile online, potrivit Ministerului Educației.

Profesorii  trebuie să organizeze planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină

Ministerul Educației anunță că, în perioada următoare, profesorii  trebuie să organizeze planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină, pentru a se putea recupera din materia pierdută. În plus, se prelungește termenul până la care elevilor aflați în această situație le pot fi încheiate mediile pe semestrul I, cu doar două note.

Soluțiile propuse pentru încheierea mediilor

Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.

Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.

Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul de ore alocate săptămânal fiecărei discipline.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS