-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj”Cazul Segarcea" se mută la Ministerul Educaţiei

”Cazul Segarcea” se mută la Ministerul Educaţiei

Liceul „Horia Vintilă” din Segarcea nu a primit clasa de uman, tăiată de Consiliul de Administraţie al ISJ Dolj. Deşi acest for s-a întrunit, vineri, în şedinţă de urgenţă pentru a reanaliza situaţia, de fapt planul de şcolarizare nu s-a schimbat cu nimic. Profesorii, părinţii şi primarul din Segarcea spun că vor continua demersurile pentru a întoarce decizia ISJ Dolj. 

Decizia Consiliului de Administraţie în privinţa clasei a IX-a, profil uman, care a fost tăiată săptămâna trecută nu s-a întors. Consiliul de Administraţie s-a întrunit, dar nu a schimbat nimic. Vestea a ajuns cu rapiditate în Segarcea, acolo unde comunitatea spune că va continua demersurile pentru a recupera singura clasă de uman pe care o avea Liceul „Horia Vintilă”. 

„În Consiliul de Administraţie de la ISJ Dolj a fost o simplă abureală. Au zis că lasă planul de şcolarizare în forma iniţială şi mai cer ei o suplimentare pentru liceul din Segarcea. Păi, ei fac asta în condiţiile în care Ministerul Educaţiei aprobă ceea ce trimite inspectoratul?  Au aruncat de fapt pisica în curtea Ministerului Educaţiei. Situaţia este dezastruoasă.

În primul rând, numai în Segarcea avem 78 de elevi în clasa a VIII-a şi noi avem o clasă de tehnologic şi una de învăţământ profesional, adică putem primi doar 48 de elevi. Restul de 30 de elevi, care sunt numai din Segarcea, ce vor face? Şi sunt mai mulţi elevi care nu pot merge la liceu. Ce vor face cei din Drănic, din Lipovu şi alte comune apropiate care urmau liceul la Segarcea.  Vom face tot ceea ce se poate din punct de vedere legal. Nu ne lăsăm. Am consultat deja un avocat”, a precizat unul dintre profesori. 


Vor face sesizări la mai multe instituţii ale statului 


Primarul oraşului Segarcea spune că atât profesorii cât și părinții vor sesiza pe această speţă mai multe instituţii ale statului. 

„Vom merge luni la Bucureşti, la  Ministerul Educaţiei. La ora 12.00 încep audienţele. Vom sesiza apoi Avocatul Poporului şi atât profesorii cât şi părinţii vor face câte o plângere penală Consiliului de Administraţie al ISJ Dolj.  Nu se poate aşa ceva! Avem 248 de elevi în bazinul demografic. Şi cu 24 sau 26 de elevi în clasă, în mod legal, ar fi trebuit să avem 10 clase de liceu la Segarcea, nu una. Atunci când au tăiat clasa de uman nu au luat în calcul nici criteriul demografic, nici criteriul privind rezultatele. La clasa respectivă au promovat toţi elevii bacalauraetul. Ultima medie de admitere din 2020 a fost 7,12. Prima medie de admitere a fost 9,50. Au rămas în schimb cu planul de şcolarizare neafectat, licee la care au fost admişi şi elevi cu medii de 1. La noi a fost concurenţă şi ei au tăiat clasa. Nu este o măsură normală”, a spus Nicolae Tutunaru, primarul oraşului Segarcea. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS