Şcoala online este o noutate care s-a instalat brusc în sistemul educaţional. Indiferent de vârstă, cadrele didactice au fost în situaţia de a se adapta la această formă de predare. Aşa s-a întâmplat şi cu doamna învăţătoare Elena Cărăvan de la Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. După 36 de ani la catedră cu clase pline de copii, şi-a mutat activitatea didactică online şi asta în condiţiile în care în acest an a preluat clasa pregătitoare. A fost ceva nou despre care a dorit să înveţe, neştiind ce va reuşi. A tratat totul ca pe o oportunitate. A intrat în legătură virtuală cu copiii pe care a trebuit să îi înveţe să scrie şi să citească. Şi a reuşit. Când spune „după trei luni, copiii mei au învăţat să citească” îi dau lacrimile. Sunt lacrimi de bucurie în care se regăseşte şi un amalgam de emoţii.
„Îmi lipsesc copiii, îmi este dor de vocile lor care creează emulaţie în sala de clasă”, dezvăluie lăcrimând dascălul. Se pregăteşte intens să îi primească din nou la şcoală. Am găsit-o acolo unde îşi doreşte să continue învaţărea cu şcolarii şi apoi să petreacă cu ei „momentul zilei”. Bucuria revenirii este imensă chiar dacă o vor trăi doar prin prisma ochilor şi fără îmbrăţişări, după cum subliniază învăţătoarea. „Doamna” cum îi spun copiii, lăcrimează dar este optimistă şi nu renunţă la gândul că va ajunge să-şi îmbrăţişeze copiii, pe care îi descrie ca pe o altă generaţie, diferită de ceea ce a fost până acum.
Cum a fost începutul online la pregătitoare
GdS: Doamna Cărăvan, sunteţi învăţătoare cu 36 de ani experienţă la catedră, Este o perioadă lungă în care au avut loc multe schimbări. Cum aţi perceput ultima schimbare, aceasta în care aţi trecut în online?
Elena Cărăvan.: Eu l-am preluat foarte corect, în sensul că fiind o fire creativă şi căreia nu îi place să se repete de la o generaţie la alta, pentru mine a fost o oportunitate. Am avut şi momente în care am dat un pas înapoi şi am zis: Dacă n-o să fac ce trebuie? Dar până la urmă să ştiţi că a început să îmi placă ideea. Pe vară, am participat la un curs CRED unde am lucrat pe aplicaţia Meet şi m-am împrietenit cu ce presupune această aplicaţie, iar apoi parcă mă aşteptam să ajungem în online.
GdS: Aţi avut emoţii odată ce aţi intrat în online cu clasa pregătitoare?
E.C.: Am avut şi emoţii şi frământări, pentru că atunci când ai elevii faţă în faţă transmiţi şi prin limbajul corpului. Pe când online eu trebuia să transmit prin faţa mea şi prea puţin să îmi vadă copiii şi corpul. Pe online, limbajul non-verbal a fost mai puţinel, însă îmi place ca prima dată să declanşez emoţie. Eu ştiu că dacă nu declanşez emoţie şi bucurie, nu va exista nici învăţare. Şi eu sunt foarte emoţională. Am început ora cu un stimul, cu un cântecel, o povestioară.
Fiecare zi să fie altfel
GdS: Aţi folosit practic alte materiale în „metoda de spargere a gheţii” în online?
E.C.: Da, am vrut să sparg gheaţa altfel. Mi-am propus ca fiecare zi să fie altfel. Să ne salutăm chiar diferit. De exemplu, într-o zi îi salutam cu inimioare din degete. Apoi, îi întrebam: cum mă salutaţi în dimineaţa asta? Ei se simţeau astfel mai bine. A venit doamna! La pregătitoare, copiii sunt simpatici. Sunt inocenţa întruchipată. Pe parcurs le-am adus noi provocări. Am făcut „cititorul zilei” ca să învăţăm să citim, „meteorologul zilei”. La orele de dezvoltare personală ne-am jucat „detectivul de emoţii”. Îl puneam pe un copil să îşi privească un coleg, fără să spună la cine se uită, şi apoi să descrie ce observă: dacă este trist, dacă este vesel, dacă este somnoros şi să vedem ce putem face ca să îl ajutăm şi să putem începe.
Apoi, am observat şi că le lipseau orele în care făceau activităţi cu mâinile, să decupeze, să lipească, să modeleze. Mi-a venit într-o noapte ideea să facem o activitate numită „minutele de bucurie ale zilei”. Am considerat ca înainte să ne despărţim de online să avem 15 minute de bucurie. Şi le spuneam săptămâna asta decupăm, lipim sau facem litere din beţişoare de urechi, modelăm. Şi le-a plăcut. Mă întrebau: „Mai este până la „minutele de bucurie”, doamna?” Am lucrat la starea de bine a lor în online. Mi-am dat seama că trebuie să aibă o stare de bine cu mine. Copiii mei după trei luni citesc. Şi eu am lucrat doar online.
Cum au învăţat să scrie în online
GdS: Aţi schimbat metodele de lucru de la clasă?
E.C.: Am ascultat cu căştile în urechi nenumărate webinarii, am participat la conferinţele SuperTech, pentru că acolo sunt nişte oameni extraordinari care mă inspiră, cum ar fi Consuela Colţan, Claudia Chiru. Mă uit acolo să văd şi eu ce fac ei şi cum pot eu să adaptez. Până la urmă eu zic aşa: un copil va ţine minte ceea ce eu îi voi preda doar dacă am grijă cum fac asta. Este posibil ca un copil să uite ce îi predau eu, dar n-o să uite niciodată cum îi predau. Am făcut o sărbătoare inclusiv din faptul că am terminat primul caiet de la editura Edu, care avea şi varianta de lucru online.
GdS: Cum i-aţi învăţat să scrie online?
E.C.: M-a ajutat tabla de la Meet. Ei puteau să mă urmărească şi să facă în acelaşi timp ceea ce făceam eu şi verbalizam tot. M-a ajutat această tablă să le arăt cum să pună titlul şi să scrie cu alineat. La litere nu îmi ieşea nici mie bine litera tot timpul, dar le spuneam data viitoare o să fie mai bine. Le spuneam şi lor mereu să o aleagă pe cea mai frumoasă şi să argumenteze de ce este cea mai frumoasă. Eu nu lucrez cu roşu, eu lucrez doar cu verde.
GdS: Culoarea corectoare are alt impact asupra lor…
E.C.: Da, pentru că eu vreau să le dezvolt încrederea în ei. Şi întotdeauna am avut grijă să le dau feddback. Dar nu numai un „bravo, felicitări”. Le spuneam „ai citit mai bine astăzi decât ieri”, „azi ai fost mai bun la o materie sau la alta”. Totodeauna, le-am evidenţiat punctele tari.
GdS: Cum este să le predai copiilor de la pregătitoare şi limbă şi comunicare, şi matematică şi ştiinţe, online?
E.C.: Este şi simplu şi provocator. Am avut momente în care am zis să îşi ia un borcănel cu bobiţe cu fasole. Şi am început să numărăm concret. E drept, online se derulează totul poate uneori mai încet decât în clasă. Într- o sală de clasă elevul iese la tablă şi se fac mai multe activităţi odată. În plus, acasă nu am putut nici să lucrăm în echipă. Meet permite lucrul în echipă, dar am considerat că ei sunt mici.
Pregătitoarea mă lasă pe mine să fiu aşa cum sunt
GdS: În clasă au imagini, panouri. Acasă sunt în mediul lor. Cum le captaţi atenţia elevilor când erau acasă?
E.C.: Şi acasă le captam atenţia cu o imagine din natură, cu un cântcel drăguţ, o poveste. Şi în timp ce ascultau, îi rugam să deseneze, să scrie cuvinte care îi inspiră. Am apelat la gândirea şi învăţarea vizibilă, adică copilul să scoată din minte ceea ce vede şi apoi să le spună celorlaţi ce a învăţat. Din experienţă, ştiu că demonstrezi că ştii doar când arăţi cuiva şi acela înţelege. Am încercat să-i pun şi pe ei în situaţia asta, Lucrăm integrat. Iubesc pregătitoarea. Este clasa care mă lasă pe mine să fiu aşa cum sunt, foarte creativă, să nu fiu îngrădită. Sunt şi spontană. Pot prelua ceva de la copii şi să exploatez la oră.
GdS: Interacţionaţi mult cu copiii şi nu vă bazaţi doar pe transmitere de informaţii.
E.C.: Eu vreau să vorbesc cât mai puţin. De fapt, învăţarea atunci este, când eu vorbesc mai puţin şi ei fac mult.
GdS: Un copil de pregătitoare poate fi la fel de activ în online ca într-o sală de clasă?
E.C.: Surprinzăntor, da. Nici mie nu mi-a venit să cred să reuşesc eu să fac nişte copii de şase ani să înveţe să închidă microfonul, să îl deschidă apoi. Vorbesc doar când li se dă voie. Le-am spus, până nu învăţăm respectul pentru reguli nu putem lucra. Am rămas surprinsă cât de uşor au învăţat asta, cât de uşor au învăţat să fie acolo.
Puncte forte ale învăţământului online
GdS: Ca durată predarea online este la fel ca cea de la clasă?
E.C.: Nu, durează mai puţin. Se iau pauze de 20 de minute. Copiii obosesc mai repede. Am observat că dacă le place uneori uită că am depăşit 5-10 minute. Şi mi s-a întâmplat să îmi zică „chiar s-a terminat?”
GdS: Aţi identificat avantaje ale învăţământului online?
E..C.: Şi online-ul are plusuri. Faptul că foarte uşor pot să intru în prezentare în caietele digitale, intru mai pe uşor pe youtube, jonglez foarte uşor cu materialele auxiliare. Au nevoie de jocuri, filmuleţe. De multe ori mai cereau să mai ruleze încă o dată cântecelul sau jocul. Am exploatat imaginaţia şi dorinţa lor de a folosi noua tehnologie şi le-am îmbinat cu esenţa informaţiei. Eu zic că am reuşit să mă descurc online şi ei au evoluat foarte mult.
Online versus clasă în pandemie
GdS: Aţi simţit în această perioadă părinţii mai aproape de copii, mai aproape de şcoală?
E.C.: Părinţii au fost întodeauna aproape de copiii de la învăţământul primar. I-am simţit mereu aproape. Şi acum când elevii au învăţat să citească, părinţii au fost cei care au stat în spate ca ei să lucreze. I-am ajutat împreună să descopere bucuria de a citi. Acum, poate, părinţii au conştientizat mai bine efortul nostru. Am primit mesaje de la părinţi pe care nu i-am văzut în ecran, care mi-au scris: „Ce frumos v-au ieşit orele astăzi!” Asta nu se întâmpla înainte. Făceam o zi a părinţilor, în care îi invitam la o oră la care făceam şi română şi matematică să îi vadă cum evoluează. Acum ei au văzut mult mai mult.
GdS: A fost ceva ce v-a lipsit în această perioadă online?
E.C.: Da, copiii, glasurile lor, zâmbetele lor. Asta mi-a lipsit. Şi mi-e dor de îmbrăţişări. Eu sunt o fire care întodeauna am îmbrăţişat un copil când a luat o notă mare, când a luat un concurs., când a luat un premiu. Ne-am îmbrăţişat. Nu am putut să fac cu ei asta nici în toamnă pentru că nu aveam voie, dar asta mi-a lipsit foarte tare. Mi-e dor de ei, mi-e dor de ochii lor, chiar dacă o să-i văd aşa cu mască.
GdS: Ei au fost prima promoţie pe care la început cât aţi fost în clasă i-aţi cunoscut iniţial doar la nivelul ochilor, fără să le descoperiţi toată faţă, toate emoţiile.
E.C.: Da, doar din ochişori realizam că au emoţii, că le e teamă. Mi-am dat seama că omul este minunat. Când nu s-au văzut celelalte părţi, copiii au pus totul în ochişori. Mă obişnuisem cu ochii lor, încât ştiam că s-au plictisit, că ar vrea acasă, că le este foame.
Era nevoie de o schimbare
GdS: Abia când aţi trecut la şcoala online, le-aţi văzut copiilor de la pregătitoare şi restul însuşirilor…
E.C.: Am încercat să văd partea plină a paharului, la tot ceea ce s-a întâmplat, că suntem acasă, că suntem în siguranţă, că putem să zâmbim să ni se vadă tot zâmbetul de pe faţă şi sincer să ştiţi cred că dincolo de toată chestia asta să mergem în online şi să căutăm alte soluţii pentru aceşti copii, chiar era nevoie de o schimbare. Eu cred că cu toţii aveam nevoie de o schimbare.
GdS: De ce era nevoie de o schimbare?
E.C.: Eu cred că omenirea avea nevoie de o schimbare. Poate că e timpul să învăţăm să preţuim mai mult familia, să preţuim mai mult profesorul. Ce face profesorul pentru copii. E timpul să vedem cât de frumnoasă este viaţa, cât de frumoasă este natura, cât de frumoase sunt călătoriile, deşi nu le-am mai făcut. Eu am reuşit să citesc mai mult şi să-mi notez lucruri pentru care nu mai aveam timp. Şi statul pe loc uneori îţi face bine. Este bine să alergăm, dar este bine să ne şi oprim, să vedem ce a ieşit din această alergătură.
Este o nouă generaţie
GdS: Este aceasta o perioadă de schimbări pentru educaţie?
E.C.: Eu zic de o perioadă de mari schimbări. Copiii aceştia sunt altfel.
GdS: Cum i-aţi descrie pe copiii de acum faţă de cei de anul trecut sau cei de acum 5 ani?
E.C.: I-aş descrie foarte adaptabili, i-aş descrie ca fiind dornici de a cunoaşte. Au preluat totul foarte corect. Nu mai mergem la şcoală, dar doamna e cu noi în fiecare dimineaţă. Şi eu le-am demonstrat asta şi le-am spus mereu la final, „mulţumesc pentru ziua de azi”
Clasa este scena noastră. Suntem actorii unei piese nescrise
GdS: Cum vedeţi revenirea copiilor la şcoală din semestrul al doilea ?
E.C.: O să le fie greu, pentru că o perioadă nu au stat cu mască. Dar atunci când au mai fost la şcoală au stat cu masca. Eu mă bucur. Revenirea aceasta era necesară. Eu cred că în clipa în care te-ai trezit dimineaţa şi te-ai îmbrăcat de şcoală şi ţi-ai pus ghiozdanului intri mai bine în pielea şcolarului. Ca şi mine de altfel. Într-adevăr, îmi puneam mărgele, îmi prindeam ceva în păr ca să par alta.
Mai bine mă simt în clasă. Aici este scena mea. Până la urmă suntem actorii unei piese de teatru pe care nu am scris-o şi nu am citit-o niciodată. În tot ce predăm este, dincolo de conţinut, emoţia şi personalitatea fiecărui profesor.
GdS: Ce le-aţi spus copiilor în prima zi de şcoală?
E.C.: Le-am spus că îi iubesc, că sunt aşa cum i-am visat, adică sunt frumoşi, că sunt aşa cum mi-i doream, că nu au venit întâmplător la mine, că eu trebuie să învăţ ceva de la ei şi ei să înveţe ceva de la mine.
GdS. Ce le veţi spune după ce îi revedeţi acum în clasă?
E.C.:Sigur o să mi se pară mai mari, mi-a fost dor de ei să îi văd în clasă, să putem să vorbim cu toţii, să ieşim în pauza mare în curte. Le plăcea foarte mult să ieşim în curtea şcolii. Era momentul zilei să îi scot afară să mănânce.
