0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMinistrul Educației le dă vestea mult așteptată elevilor înainte de BAC: ”Lucrăm la un curriculum mai flexibil!”

Ministrul Educației le dă vestea mult așteptată elevilor înainte de BAC: ”Lucrăm la un curriculum mai flexibil!”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară, că programa pentru examenele naţionale va trebui să fie adaptată specificului acestui an iar ştacheta „trebuie coborâtă inteligent”, pentru că nu se poate ca elevii să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei.

Potrivit acestuia, comentariile literare cerute la BAC le vor fi de folos tuturor elevilor care vor urma facultăți în România, însă nu și acelora care se vor înscrie la facultăți din afara țării, motiv pentru care programa de examen ar trebui să fie din ce în ce mai flexibilă.

„Programa ar trebui să fie mult mai flexibilă pentru a putea fi adaptată aspirațiilor fiecărui elev. Avem elevi de clasa XII-a care vor să meargă la Johns Hopkins University și ne spun că acolo nu le vor folosi deloc aceste comentarii literare pe care trebuie să le învețe pentru bacalaureat”, pe când altora, care rămân în țară le vor folosi foarte mult, a susținut Sorin Cîmpeanu.

Programă mai diversificată

Totodată, programa ar trebui să fie și mai diversificată, tocmai pentru că nu toți elevii doresc să meargă pe aceeași linie, și astfel, nu toți au nevoie de aceeași pregătire pentru viitor, a afirmat ministrul Educației.

Conform spuselor ministrului, procesul de adaptare a programei de BAC va continua, astfel încât viitorii studenți să se poată concentra și pe materia de admitere la facultăți, nu doar pe materia examenului de final de clasa a XII-a.

„Cei care știu că vor da examen de admitere în universități din țară sau din străinătate la anumite materii, se vor concentra pe acele materii. Să îi lăsăm să atingă performanța pe acele materii”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS