Ministrul Eduicaţiei, Sorin Cîmpeanu a precizat într-o emisiune la Europa FM că este nevoie acută de o testare a cadrelor didactice din sistemul de învăţământ preuniversitar şi totodată să se renunţe la titularizare pe perioadă nedeterminată. Practic, să se treacă la o ocupare a posturilor pe durata viabilităţii. Sorin Cîmpeanu spune că în acest mod ar putea face învățământul românesc „mai adaptat la dinamica societății„.
„Această pandemie a suprapus peste problemele cronice, deja acutizate ale sistemului de educație, o serie de probleme specifice. În același timp, pandemia a scos în evidență problemele cronice ale sistemului de educație din România.
Nevoie de evaluare a cadrelor didactice pe criterii de performanță, indisolubil legată de performanțele elevilor este un lucru foarte clar.
Este legat și de întrebarea referitoare la titularizare pe perioadă determinată și nu pe perioadă nedeterminată. Este într-adevăr un principiu care ar putea fi ar putea face învățământul românesc mai adaptat la dinamica societății. Să știți că nu numai în România, în general în lume sistemele de educație au avut probleme în ceea ce privește sincronizarea cu viteza de dezvoltare a tehnologiei, în mod special, și a societății în mod general nu numai în România. În România au fost, poate, scoase în evidență încă și mai mult aceste lucruri. Sistemul de educație este cel mai mare sistem public din orice țară ca dovadă ca urmare este un sistem inerțial. Întrebarea dumneavoastră, dacă aș fi de acord, evident că da. Și asta încercăm să facem”, a spus ministrul Educaţiei.
„Există voinţă politică pentru a se renunţa la titularizare”
Întrebat de moderator dacă există voință politică pentru a modifica actele normative și a impune modificarea Titularizării, din nedeterminată, în determinată, Cîmpeanu a spus: „cu siguranță există voință politică”.
Ministrul Educaţiei a spus că modelul ocupării postuirilor pe perioadă detreminată l-a văzut în sistemul educaţional din Canada, „unde profesorii trebuie să dobândească mereu noi competenţe în raport cu evoluţia societăţii, iar cei care nu doresc sunt liberi să profeseze altceva”