Profesorii titulari care sunt afectaţi de restructurare dar şi cei care vor să îşi mute catedra pot candida pe posturile libere, fără să mai fie restricţionaţi de condiţiile specifice impuse de şcoli şi grădiniţe. Condiţiile specifice nu se aplică în perioada starea de alertă, spun inspectorii şcolari din Dolj.
Profesorii titulari afectaţi de restructurări cauzate de reducerea numărului de clase sau de comasarea unităţilor şcolare depun cereri de transfer pe alte posturi. Cererile se depun până pe 11 martie. Transferul este condiţionat doar în cazul profesorilor care vor să se transfere pe posturi în alte specialitate. Aceştia trebuie să susţină evaluare în specialitatea respectivă. Profesorii care se transferă în specialitate depun doar dosarul în care se găseşte şi o fişă de evaluare pe baza căreia se stabileşte un punctaj.
„Pe baza punctajului din fişa de evaluare se face ierarhizarea candidaţilor. În perioada stării de alertă nu se mai iau în calcul criteriile specifice impuse de fiecare unitate şcolară pentru transfer”, a precizat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Şcoli şi grădiniţe din Dolj care au impus criterii specifice
La nivelul judeţului Dolj sunt 5 şcoli şi grădiniţe care au propus şi cărora li s-au aprobat condiţii specifice pentru transferul sau pretransferul titularilor.
Una dintre unităţile de învăţământ care a impus condiţii specifice este Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova. Conform propunerii, un cadru didactic care vrea să ocupe un post trebuie să aibă punctaj minim de 100 de puncte, conform fişei de evaluare de la nivelul ISJ Dolj – anexa 2 de la Metodologie.
Grădiniţa cu program prelungit „Nicolae Romanescu” din Craiova a impus ca şi condiţii specifice minimum 110 puncte la fişa de evaluare dar şi participarea la activităţi în cadrul programelor de formare continua acreditate de Ministerul Educaţiei, finalizate cu certificat de competenţă profesională sau adeverinţă şi să aibă minim 90 de credite, în ultimii 5 ani, in conformitate cu OMEC 5967/2020.
Şi Grădiniţa cu program prelungit „Pinocchio” din Craiova are ca cerinţe specifice activitate metodică şi ştiinţifică în specialitate, dovedită prin participarea la programe de formare continuă însumând 90 de credite profesionale transferabile , în specialitate, în ultimii cinci ani şi minimum 100 de puncte.
La Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Sfântul Vasile” din Craiova cerinţa era un punctaj minim de 85 de puncte. Şi Şcoala gimnazială Goieşti a solicitat 100 de puncte şi minimum 90 de credite în ultimii 5 ani.
Se păstrează acordul de principiu
Condiţiile specifice stabilite pentru etapa de transfer consimtit între unităţile de învăţământ nu mai pot fi modificate şi rămân valabile şi pentru etapa de pretransfer consimtit între unităţile de învăţământ şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei. Aceste condiţii trebuie sa fie aceleaşi pentru toate posturile didactice sau catedrele vacante. Cerinţele specifice se iau în calcul atunci când nu va mai fi stare de alertă.
Conform calendarului pentru mişcarea personalului didactic, pe 15 martie se afişează lista cu punctajul cadrelor didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate. Pe 19 martie se publică însă acordul sau refuzul consiliilor de administraţie din şcoli pentru transfer. Şedinţa publică de transfer pentru personalul restructurat se desfăşoară pe 25 martie.