Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi pentru Hotnews.ro că se vor organiza mai întâi concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli, ideal înainte de vacanța de vară, și abia apoi cele pentru ocuparea posturilor de inspectori școlari. Ministrul a precizat că înainte de a se organiza concursurile pentru inspectori trebuie definită clar relația dintre minister, inspectorate, școli și autorități locale, despre care spune că este „deficitară”.
- Ministrul anunțase la începutul anului, că trebuie organizate mai întâi concursurile pentru posturile de inspectori, în primăvară, și apoi cele pentru directori, în vară.
„Punctul de vedere deja conturat al ministerului este că se organizează mai întâi concursurile pentru directori de școli și abia după aceea, după ce vom avea definit rolul inspectoratelor școlare, după ce vom avea clarificată relația macro management de sistem, mai exact relația între minister, inspectorate, școli și autorități locale vom organiza și concursurile pentru inspectoratele școlare”, a afirmat Cîmpeanu, pentru HotNews.ro.
Pe 5 august expiră mandatele directorilor
Potrivit ministrului, dacă nu se reușește organizarea acestor concursuri pentru cele peste 9700 de posturi de directori și directori adjuncți înainte de vacanța de vară, ele vor fi amânate pentru octombrie-noiembrie, deși mandatele acestora expiră pe data de 5 august.
„Am spus că ne dorim să putem organiza aceste concursuri pentru conducerile școlilor pentru că ele au un rol esențial din toate perspectivele, la care se adaugă și perspectiva potrivit căreia fondurile pe care le educația le va obtine din PNRR, sunt o oportunitate unică pentru sistemul de învățământ din România, este nevoie de un management profesionist al școlilor.
Al doilea motiv este că în data de 5 august expiră mandatele tuturor directorilor de școli, care sunt în număr de peste 9700. Dacă vom reusi sa organizam acest concurs înainte de a se intra în vacanța de vară, vom avea anvantajul de a nu fi nevoiti sa trecem printr-o etapă de numire mai mult sau mai puțin arbitrară a directorilor de școli atunci când expiră aceste mandate pe 5 august.
Motiv pentru care ne dorim organizarea profesionistă și relevantă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori înainte de vacanța de vară. Dacă totuși având în vedere provocările obiective,majore cu care ne confruntăm în special din perspectiva evoluției epidemiologice nu vom reuși să le organizăm până la vacanța de vară ministerul educației se va concentra pe organizarea lor imediat după începerea anului școlar viitor, adică lunile octombrie-noiembrie”, a precizat acesta.
Luna august, rezervată pentru normalitate
Cîmpeanu a afirmat că exclude organizarea lor în luna august, care ar trebui rezervată pentru „normalitate”.
„Având în vedere dificultățile cu care s-au confruntat toate cadrele didactice din România, și elevii și studenții, credem că săptămânile din luna august trebuie să fie rezervate pentru lucruri ce țin de normalitate. Lucrăm la un mod de orgnizare a acestor concursuri care trebuie să priviliegieze competența în detrimentul politicului. De asemenea lucrăm la un calendar de organizare a acestor concursuri”, a spus acesta.