-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieCe trebuie să știe elevii și părinții despre începerea școlii după vacanța de Paști

Ce trebuie să știe elevii și părinții despre începerea școlii după vacanța de Paști

Preșcolarii și elevii tuturor claselor exceptând cele terminale se întorc pe 5 mai la școală, după vacanța prelungită de primăvară, însă nu toți vor participa fizic la cursuri. În baza noilor scenarii stabilite, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, dar și cei de a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile cu rata de infectare de peste 1 la mie vor continua școala online. În plus, în ciuda multiplelor discuții pe acest subiect, în școli nu vor ajunge anul acesta teste non-invazive cu salivă.

Pentru testarea elevilor rămân la dispoziția școlilor doar testele antigen rapide cu recoltare din nas sau gât, pentru care părinții trebuie să își dea acordul, despre care ministrul Educației afirma că s-au folosit în număr foarte mic.

O altă noutate a acestui început de școală este faptul că toți elevii din școlile speciale pot participa fizic la cursuri, în localitățile care nu sunt în carantină.

Pe 10 mai se întorc la cursuri, fizic, toți elevii claselor terminale – clasa a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, cu excepția celor din localitățile carantinate.
În luna mai va fi organizată și evaluarea națională la clasele a doua, a patra și a șasea (vezi mai jos calendarul acestora).

Noile scenarii din ordinul comun

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății semnat pe 29 aprilie prevede noile reguli după care se va reveni la școală în 5 mai, respectiv în 10 mai pentru clasele terminale. Scenariile au fost modificate, astfel că este luată în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie. Practic, scenariile galben și rosu au fost comasate în „scenariul 2”, explica săptămâna trecută ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ce prevede acesta:
Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
Scenariul 1

  • Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.

Scenariul 2

  • a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
  • b)Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu.
  • Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.

Ce mai prevede ordinul comun din 29 aprilie



2. La articolul 3 alin. (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

  • (6) Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

3. La articolul 3 după alin. (6) se adaugă doua noi alineate, alin (7) si alin. (8), cu următorul cuprins:

  • (7) Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.
  • (8) Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ prevăzut la alin (7) are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu excepția situațiilor în care procesul specific de predare/ învățare/ recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 m.

Fără mult-discutatele teste cu salivă în școli, cerute de ministerul Educației și organizația Salvați Copiii

După lungi discuții pe acest subiect,ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că elevii nu vor putea fi testați cu teste non-invazive cu salivă la școală. Argumentele venite la solicitarea Ministerului Educației din partea Ministerului Sănătății și al Institutului de Sănătate Publică (INSP) au fost că acestea nu pot fi luate în calculul ratei de incidență și trebuie dublate de celelalte tipuri de teste, recunoscute.

„Atunci când mi-au spus că nu pot fi luate în calculul ratei de incidență, am înțeles că este într-adevăr o problemă la nivel de sistem”, a spus Cîmpeanu pentru HotNews.ro.
„Există și argumentul cu rezultatele fals pozitive care pot da o anumită încredere”, a mai spus ministrul.
Ministrul explicase anterior, într-o intervenție la PRO TV, că argumentele venite de la Ministerul Sănătății au fost că „testele non-invazive ar fi trebuit să fie dublate de teste antigen rapide, apoi de teste RT PCR”. „Am înțeles că procedura ar fi fost greoaie”, a declarat ministrul.
Cu o săptămână în urmă, Cîmpeanu trimisese o scrisoare noului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, în care afirma:

  • „În condițiile în care testele „non-invazive” sunt utilizate în școlile dintr-un număr din ce în ce mai mare de state europene, vă rugăm să analizați oportunitatea utilizării lor în unitățile și instituțiile de învățământ din România, în mod deosebit pentru testarea elevilor sau angajaților care prezintă simptome specifice pe durata programului de învățământ, precum și a celor care au luat la cunoștință că sunt contacți ai unor cazuri confirmate”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS