2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieNoi reguli pentru numirea directorilor de şcoli şi a inspectorilor

Noi reguli pentru numirea directorilor de şcoli şi a inspectorilor

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care este reglementat noul cadru de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.

Astfel, cadrul legal nu va mai fi limitat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs doar de către cadrele didactice titulare care au calitatea de expert în management educaţional.

Prin urmare, se vor putea prezenta:

  • la concursul pentru ocuparea funcţiei de director/director adjunct în unităţile de învăţământ şi cadre didactice titulare care nu au calitatea de experţi în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat şi au cel puţin cinci ani vechime în învăţământ;
  • la concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi gradul didactic I sau II;
  • la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic şi cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă şi titlul de doctor sau gradul didactic I.

Minim nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la interviu

Promovarea candidaţilor înscrişi la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar în condiţiile în care aceştia au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la interviu.

„Proiectul este iniţiat ca urmare a unei analize obiective a nevoilor sistemului naţional de învăţământ preuniversitar, din perspectiva asigurării unui management de calitate. Profesionalizarea guvernanţei şcolilor se încadrează atât în obiectivele proiectului „România Educată”, cât şi în programul de guvernare. Extinderea bazei de selecţie a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere în sistemul de învăţământ preuniversitar şi reevaluarea criteriilor de performanţă vor avea ca efect creşterea calităţii actului educaţional”, arată ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în comunicatul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS