3.7 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Note mai mari la bacalaureat, după contestaţii

Dolj: Note mai mari la bacalaureat, după contestaţii

-

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele finale ale primei sesiuni de bacalaureat. În Dolj au fost înregistrate 2.347 de contestaţii, în urma cărora 1.511 note au crescut. Nu au fost înregistrate noi medii de 10 la nivelul judeţului, dar 103 elevi au reuşit să promoveze sesiunea după reevaluarea lucrărilor.

Inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr, a precizat că în Dolj a crescut procentul de promovabilitate a primei sesiuni de bacalaureat, în urma contestaţiilor, menţionând că la 31 din cele 44 de licee a crescut numărul elevilor care au promovat sesiunea.


„La nivelul judeţului Dolj este vorba de o creştere a procentului de promovabilitate la bacalaureat. Dacă la rezultatele iniţiale am avut 64,2% promovaţi după soluţionarea contestaţiilor, înregistrăm un procent de 66,75%. Este o creştere semnificativă, este o creştere care a influenţat destul de mult şi în sens pozitiv anumite unităţi de învăţământ şi putem să dăm exemplu Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Liceul „Henri Coandă” sau Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova precum şi Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” Dăbuleni.

Aceste unităţi de învăţământ au înregistrat o creştere procentuală de 7%- 8% până la 12 %, şi ca o consecinţă clară, această creştere a procentelor de promovare le-au şi situat într-o altă ierarhie la nivelul judeţului Dolj. De altfel, din cele 44 de licee din Dolj, 31 şi-au modificat procentul de promovare a examenului de bacalaureat în sens pozitiv după contestaţii”, a precizat şeful ISJ Dolj.

103 candidaţi din Dolj au promovat sesiunea după contestaţii


După contestaţii nu au apărut noi medii de 10, dar pe discipline au apărut mai multe note de 10.
„Avem 103 candidaţi care au promovat examenul în urma contestaţiilor. Din 2.347 de contestaţii, 1.511 au fost admise în plus, 737 în minus şi 99 au rămas cu notele nemodificate. Ca note de 10, pentru că avem şi astfel de modificări, avem noi note de 10 la limba şi literatura română -6, la matematică -2, la istorie- 3 şi 18 note de 10 la cea de a treia probă scrisă, proba la alegere. Nu avem noi medii de 10 la nivelul judeţului Dolj”, a mai perecizat inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

A murit actriţa Olivia Hussey, cunoscută din filmul „Romeo...

Actriţa Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul său din adaptarea...

ȘTIRI GdS