-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieEchipa de Robotică a României, locul întâi la Campionatul Internaţional de la Chicago

Echipa de Robotică a României, locul întâi la Campionatul Internaţional de la Chicago

Echipa de Robotică a României a obţinut locul întâi la Campionatul Internaţional de la Chicago, care a avut loc pe 16 şi 17 iulie 2021, în format fizic. Au fost prezente cele mai bune echipe de robotică din Statele Unite ale Americii.

Iniţial, echipa de Robotică a României AutoVortex a participat la Campionatul Internaţional de Robotică din Federaţia Rusă din aprilie 2021 şi apoi a câştigat locului 1 la Campionatul de Robotică Asia Pacific din iulie 2021. Astfel, cele trei divizii ale echipei româneşti au obţinut dreptul de a participa la Campionatul din SUA, conform News.ro.

La Chicago, echipa României a terminat pe locul 1 la meciurile de calificare

La Chicago, echipa României a terminat pe locul 1 la meciurile de calificare prin obţinerea celui mai mare punctaj cumulat şi astfel a devenit căpitan de alianţă împreună cu partenerii de la AutoVortex FAN COURIER.

Românii au reuşit un nou record mondial la puncte

În semifinală, românii s-au detaşat în faţa celor mai bune echipe americane şi au reuşit un nou record mondial la puncte.

Din 1989 este pentru prima oară când o echipă din afara SUA reuşeşte să câştige locul 1 pe pământ american. 

Componența echipei

Echipa de Robotică a României este coordonată de asist. univ. dr. Panea Ionuţ Valentin din cadrul Departamentului de Finanţe al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi mentorată de studentul emerit Ion Rareş Ştefan.

Elevii participanţi au mai fost: Cudrici Dimitrie Sebastian – Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, Cezar Andrei Dunuţă – Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, Brînzan Victor – Şcoala Britanică din Bucureşti, Radu Andrei Laurenţiu – Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” din Găeşti, Grec Carina Gabriela – Colegiul Naţional „Şcoala Centrală” din Bucureşti, Amariei Claudia Catrinel – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, Vasile Theodor Adrian – Colegiul Naţional „Mihai Neculce” din Bucureşti, Iacob Ana Maria – Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, Caraenache Ştefan – Colegiul Naţional „Matei Basarab” din Bucureşti, Ungureanu Radu – Colegiul Tehnic „Petru Maior” din Bucureşti, Milea Răzvan Iacob – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, Ungureanu Victor Bogdan – Liceul Cronos din Bucureşti, Rusu Luca – Şcoala Americană din Voluntari, Vişoiu Mihnea – Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Melnic Mihai – Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Iaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS