0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieÎncepe sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat

Începe sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat 2021, așa-numita „sesiune de toamnă”, începe luni cu proba scrisă la limba și literatura română. Subiectele, de dificultate medie, vor avea aceeași structură și vor fi similare cu cele din prima sesiune, desfășurată în iunie-iulie.

Potrivit Ministerului Educației, sunt 39.000 de elevi care vor susține examenul de bacalaureat în sesiunea a doua. Dintre aceștia, aproape 25.000 de absolvenți provin din promoția 2020-2021, iar restul de aproape 14.000 sunt din promoții anterioare, conform Digi24.

În sesiunea de toamnă, mai întâi se susțin probele scrise

Spre deosebire de prima sesiune a Bacalaureatului 2021, în sesiunea de toamnă mai întâi se susțin probele scrise și apoi se face echivalarea probelor de competențe.

Candidații s-au putut înscrie la Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, cu actele precizate în metodologia Ministerului Educației, până la data de 26 iulie.

Rata de promovare la Bacalaureat 2021, după prima sesiune, a fost de 69,8 %, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă a BAC-ului de anul trecut.

Examenele în sesiunea de toamnă a bacalaureatului pot fi susținute de candidații care nu s-au putut prezenta sau nu au promovat în sesiunea de vară, dar și de candidații din promoțiile anterioare care au picat.

Nu este permis, însă, accesul acelor candidați care au fost dați afară din examen, la prima sesiune, în urma unor tentative de fraudă. Aceștia vor putea repeta examenul de bacalaureat abia anul viitor.

Candidații care în prima sesiune a Bacalaureatului 2021 nu au promovat o probă (nu au luat nota 5), dar le-au promovat pe celelalte, nu trebuie să dea din nou toate cele trei examene, ci doar pe cel care l-au picat.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului, în 3 septembrie

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2021 sunt așteptate în data de 3 septembrie, iar absolvenții vor putea să se înscrie și la facultate, întrucât o serie de instituții de învățământ superior, cărora le-au mai rămas locuri libere, organizează o nouă sesiune de admitere, în general pe baza mediei obținute de candidat la bacalaureat. Universitatea Politehnică București, de pildă, își încheie sesiunea de admitere la 16 septembrie.

Calendar bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă

Prima probă scrisă a sesiunii de toamnă pentru BAC 2021 va fi la limba și literatura română. Urmează apoi proba obligatorie a profilului și cea la alegere, în 17, respectiv 18 august. Ultima probă scrisă va fi limba maternă, în 19 august.

16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă

17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă

23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)

25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)

26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)

30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS