7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieOrdinul comun cu regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor a fost publicat

Ordinul comun cu regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor a fost publicat

Cu fix o săptămâna înainte de începerea anului școlar 2021-2022, în condiții de pandemie, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun ministerul Educației – ministerul Sănătății privind regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor.

Documentul poate fi găsit la paginile 9-15 din monitorul oficial nr. 848 – descarcă-l aici:

Față de forma anunțată săptămâna trecută, s-a adăugat posibilitatea ca și elevii care au în familie persoane cu vulnerabilități să poată face cursurile online.

Ce preșcolari sau elevi pot face orele online:


Art. 5. — (1) Preșcolarii/Elevii cu vârstă mai mică de 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și
recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.

(2) Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare), cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu
acordul scris al părinților, pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

(3) Preșcolarii/Elevii care locuiesc împreună cu o persoană diagnosticată cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

(4) Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin. (1), (2) și (3), conducerile unităților de învățământ vor identifica, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional, inclusiv online.

5) Conducerile unităților de învățământ au obligația să se asigure că sunt respectate măsurile de protecție și cele de igienă recomandate tuturor elevilor, iar în situația preșcolarilor/ elevilor menționați la alin. (1), (2) și (3) să monitorizeze fiecare caz în parte.

(6) Preșcolarii/Elevii menționați la alin. (1), (2) și (3), precum și părinții acestora pot fi consiliați de medicii specialiști și psihologii care îi au în îngrijire, în privința măsurilor suplimentare necesare.

(7) Preșcolarii/Elevii cu dizabilități, care participă la cursuri cu prezență fizică, în funcție de specificul afecțiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenție în mod adecvat dizabilității specifice.

Cele mai importante prevederi din Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății:

  • Școlile funcționează în format fizic până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie în localitate, iar după acest prag se trece la cursuri online.
  • Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site ul DSP.
  • Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:
  • Scenariul 1 – participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori.
  • Scenariul 2 – a)Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie; b)Participarea zilnică, în sistem on line a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1000 până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

În situații justificate de infrastructură și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB.

  • Înainte de data începerii cursurilor universitare, în funcţie de situaţia epidemiologică, de particularităţile locale, de infrastructura, de specificul programelor de studiu şi de resursele umane ale fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte, conducerea acesteia, cu consultarea senatului universitar, stabileşte aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice, după cum urmează:
  • Scenariul 1 – Participarea fizică în instituţia de învăţământ superior a tuturor studenţilor/cursanţilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1 m2 /student pentru orele de curs/seminar.
  • Scenariul 2 – Participare in sistem mixt – prezenta fizica si online, in functie de specificul programelor de studiu, de infrastructura si de conditiile epidemiologice, conform procedurilor proprii fiecarei universitati.

Scenariul 3 – Participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online.

  • La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ. În această situație, activitatea didactică pentru preșcolari și elevi se desfăşoară exclusiv online, cu excepția activităților de terapie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din învățământul special și special integrat, care se desfășoară cu prezența fizică în unitatea de învățământ. Activitățile de terapie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale sunt permise indiferent de scenariul în care se află localitatea sau unitatea de învățământ, inclusiv în carantină.
  • Este permisă organizarea simulărilor examenelor naţionale, evaluărilor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care nu este declarată starea de carantină la nivelul localităţii, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă, igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii.

Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţă fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este o incidență a ratei de infectare mai mare de 6/1000.

  • Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ în unitățile de învățământ special are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor , precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor putea folosi viziere. În cazul elevilor din învățământul special, masca de protecție are caracter de recomandare adaptată specificului procesului educațional, și nu reprezintă o obligație.
  • Sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a maștii de protectie și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000. La o rată de incidență mai mare de 2/1000, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică, indiferent de rata de infectare.

(1) Preşcolarii/Elevii cu vârstă mai mică de 12 de ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală.

(2) Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

Pentru preşcolarii/elevii menţionaţi la alin. (1) și alin. (2), conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional, inclusiv online.

Conducerile unităţilor de învăţământ au obligaţia să se asigure că sunt respectate măsurile de protecţie şi cele de igienă recomandate tuturor elevilor.

Preşcolarii/Elevii cu dizabilităţi, care participă la cursuri cu prezență fizică, în funcţie de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.

Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezență fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ.

Testarea elevilor se realizează în a 8- a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim online. Elevii care nu se prezintă la testare reiau cursurile cu prezență fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora.

Prin excepție de la prevederile alin (1), elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinati împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică.

DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacții direcți ai cazurilor confirmate și va decide, cu informarea conducerii unității de învățământ, dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar.

La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Decizia de suspendare a activităţii didactice pentru unitățile de învățământ universitar care desfășoară activitate didactică ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se dispune prin hotărâre a senatului universitar, în raport cu numărul de îmbolnăviri şi cu rezultatul anchetei epidemiologice realizate, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unității de învățământ preuniversitar/conexe, după consultarea DSP/DSPMB.

Reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru unitatea/structura de învăţământ preuniversitar suspendată temporar se dispune prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

Reluarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor, suspendată temporar, se dispune prin hotărârea senatului universitar, după consultarea si avizul DSP/DSPMB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS