-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPredare hibrid la Colegiul ”Buzești”: 7 elevi în clasă, 23 online

Predare hibrid la Colegiul ”Buzești”: 7 elevi în clasă, 23 online

Chiar din prima săptămână de școală, o clasă de liceu de la Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova a intrat în sistem de predare hibrid. Șapte elevi vin fizic la școală și 23 învață online. Decizia a fost luată după aparția unui caz de Covid 19 în clasa respectivă. Potrivit managerului colegiului, în prima săptămână de școală au mai apărut și alte cazuri de îmbolnăvire, alte două clase funcționând integral online.

Mai multe cazuri din prima săptămână

La sfârșitul săptămânii trecute, în Dolj au fost raportate 13 cazuri de COVID -19 la elevi și trei cazuri în rândul angajaților din școli și grădințe. La clasele la care au apărut îmbolnăvirile activitățile de predare-învățare au trecut online, cu o singiră excepție. O clasă de liceu de la Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova a adoptat sistemul de predare hibrid.

Este vorba de o clasă de matematică-informatică intensiv, unde după primul caz de COVID -19 la elevi, șapte elevi continuă să participe zilnic la ore cu prezență fizică online și 23 de elevi participă doar online.

”La nivelul școlii sunt patru elevi confirmați cu COVID -19 din 2486 de elevi înmatrculați. Sunt două cazuri de înbolnăvire la o clasă A VI-a, un caz la clasa a VIII-a și un caz la clasa a X-a. Două clase funcționează complet online, iar la liceu, la clasa a X-a C, a fost adoptat sistemul de predare hibrid, unde șapte elevi sunt vaccinați cu schema completă și participă în continuare la ore cu prezență fizică și alți 23 de elevi participă online. În clasa respectivă mai sunt însă doi elevi care sunt în curs de a îndeplini cerințele pentru a participa fizic la școală. Un elev s-a vaccinat cu ambele două doze, dar nu au trecut cele 14 zile de la cea de a doua doză și mai este un elev care are adminsitrată doar prima doză de vaccin”, a precizat Ileana Didu, directorul Colegiului Național ”Frații Buzești” din Craiova.

Elevii de acasă participă la lecții în același timp cu cei din clasă

Potrivit managerului, orele în sistem hibrid se desfășoară prin folosirea camerelor video care au fost achiziționate în pandemie pentru a desfășura orele de curs online.

”La clasa cu predare hibridă se folosesc mijloacele IT din clasă și camerele video. Elevii de acasă au acces în timp real la lecție și postează ce au lucrat tot în timpul orelor. Sper ca din ianuarie 2022 să îmbunățim sistemul de predare online.

Avem un proiect prin care vom achiziționa 80 de table interactive dar și laptop-uri. Tablele interactive facilitează predarea online, pentru că nu mai este nevoie să se atașeze camerele video din clasă și elevii de acasă văd în timp real tot ce se scrie pe tablă.

În prezent avem doar cinci table interactive la nivelul școlii pe care le folosim pentru clasele din an terminal și mai sunt alte două table în laboratoarele de informatică, pe care nu le putem folosi pentru predarea în sistem hibrid. Pentru laboratoare, în această perioadă, regula este ca să se folosească o oră și să se aerisească o oră după curs ”, a precizat Ileana Didu, directorul Colegiului Național ”Frații Buzești” din Craiova.

Colegiul nu va avea centru de vaccinare

Cât privește organizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 în școli, directorul Colegiului Național ”Frații Buzești” a precizat că nu va organiza un centru în școală, dar cei interesați de vaccinare vor avea această posibilitate în proximitate. ”Nu avem spațiul necesar pentru a organiza centru de vaccinare în școală. Cabinetul de medicină școlară ar trebui să mai dispună de încă o sală în care cel vaccinat să fie monitorizat pentru 15 minute după administrarea unei doze. În aceste condiții, noi suntem o școală care are centru de vaccinare în proximtitate, pentru că suntem foarte aproape de Sala Polivalentă”, a mai precizat prof. Ileana Didu.

Potrivit directorului, o bună parte din cadrele didactice ale coegiului sunt vaccinate. ”La noi în școală sunt vaccinate 92% dintre cadrele didactice. În celelalte cazuri, cadrele didactice au afecțiuni sau urmează tratamente din cauza cărora nu se pot vaccina. Vă asigur însă că toți profesorii vor ca școala să continue față în față”, a mai spus managerul Colegiului Național ”Frații Buzești” din Craiova.

În ce școli și grădinițe au mai apărut cazuri de COVID 19

Conform raportării de la sfărșitul săptămânii trecute, cele mai multe cazuri de îmbolnăviri din cauza virusului COVID 19 sunt la copii. Astfel,câte un caz de îmbolnăvire cu COVId 19 a fost înregistrat la Grădinița cu program prelungit ”Piticot” din Craiova, la Grădinița cu program prelungit ”Prichindel”, la Școala gimnazială Filiași, la Școala gimnazială ”Gheorghe Țițeica”, la Școala gimnazială ”Nicolae Bălcescu”, la Școala gimnazială ”Alexandru Macedonski”, la Colegiul Național ”Carol I”, la Liceul ”Tudor Arghezi” și la Liceul de Arte ”Marin Sorescu”.

În rândul personalului angajat, cazuri de COVID 19 au fost înregistrate la Școala gimnazială Nr 5 Băilești, Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța Fermecată” și la Grădinița cu program normal nr 3 Dăbuleni. În toate aceste unități a fost raportată câte o îmbolnăvire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS