6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCele două universităţi din Craiova vor funcţiona diferit: cursuri online versus cursuri în săli

Cele două universităţi din Craiova vor funcţiona diferit: cursuri online versus cursuri în săli

Anul universitar 2021-2022 s-a deschis, vineri, fără festivism în Craiova. Deschiderea anului universitar a fost marcată prin mesaje online. În privinţa activităţilor cu studenţii, Universitatea din Craiova şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova au abordări diferite. Mesajul rectorului UMF Craiova a fost că învăţământul se va face în sălile de curs, în laboratoare şi la patul bolnavului. Universitatea din Craiova are însă o altă abordare. Şi anul acesta va adopta varianta cursurilor online. Studenţii vor participa fizic doar la laboratoare.

Prima zi a noului an universitar nu a fost nici anul acesta una a festivităţilor. Totul a fost redus la variante online pentru a marca noul început. Studenţii nu au mai roit pe holuri, ci şi-au luat orarul de pe site-urile fiecărei facultăţi. La Universitatea din Craiova cursurile se vor desfăşura online, iar activitățile de laborator, lucrările practice, proiectele, seminariile se recomandă să se desfășoare în săli în proporție de minim 50% la fiecare disciplină, în funcție de particularitățile fiecărei facultăți. Deschiderea noului an universitar a fost marcată cu înregistrări video postate pe site-ul Universităţii din Craiova.

„Ne regăsim şi în acest an aici, în spaţiul virtual, mediu care ne ajută să fim împreună în acest moment important pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei care încep o etapă esenţială din împlinirea visului lor”, au fost primele cuvinte ale rectorului Universităţii din Craiova, prof.univ.dr Cezar Ionuţ Spînu.


A fost invocată apoi situaţia pandemică. „Ştim cu toţii că traversăm vremuri complicate, vremuri care ne pot abate atenţia de la ceea ce avem de făcut fiecare dintre noi. Nu cred că mai încape îndoială. Avem de a face cu provocarea unei întregi generaţii. Este o luptă extraordinar de grea pe care trebuie să o ducem împreună. O câştigăm sau o pierdem, limităm pierderile, cătăm oportunităţi, putem alege, puteţi alege!”, a continuat rectorul Universităţii din Craiova.

„S-au întâmplat multe la Universitatea din Craiova „

La începutul noului an universitar, rectorul Cezar Spînu a făcut un rezumat al reuşitelor anului anterior.


„Sunt sigur că la finalul acestei provocări sanitare ne vom găsi mândri de noi şi de ceea ce am putut face. Şi s-au întâmplat multe la Universitatea din Craiova chiar dacă a fost pandemie. V-aş spune numai despre deschiderea staţiei ITP, a liniei de vinificaţie de la Staţiunea Didactică „Banu Mărăcine”, de inaugurarea Căminului 9 şi a dispensarului studenţesc, de reabilitatea campusului Facultăţilor de Inginerie Electrică şi Automatică, construcţia unei săli de sport în campusul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport sau a Centrului de Cercetări Agricole”, a subliniat prof.univ.dr Cezar Spînu.

La finalul discursului rectorul Universităţii din Craiova a menţionat că indiferent de forma în care se vor întâlni cu studenţii vor fi uniţi pentru educaţie.


„Fie că ne întâlnim online, fie că ne întâlnim pentru laboratoare, important este că suntem împreună pentru educaţie, pentru ştiinţă, pentru o viaţă mai bună. Urez succes bobocilor, urez succes fiecărui student craiovean în parte, urez succes întregii comuităţi academice a Universităţii din Craiova. Să ne vedem sănătoşi!”, a mai spus prof.univ.dr Cezar Spînu.

Rectorul UMF Craiova: Stă în puterile noastre să mergem mai departe spre normalitate

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, mesajul rectorului prof.univ.dr Dan Ionuț Gheonea a fost că se va reveni la învăţământ specific formării medicale.
” Pentru cei care fac deja parte din familia Universității de Medicină și Farmacie din Craiova dar și pentru cei nou veniți, pandemia este o stare de fapt. Chiar dacă vom păstra chipurile ascunse în spatele măștilor și vom respecta distanțarea fizică, învățământul îl vom face în sălile de curs, în laboratoare, la patul bolnavului. Așa se învață medicina!”, a fost mesajul prof. univ.dr. Dan Ionuț Gheonea.


Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova va renunţa astfel la formele adaptate de învăţământ folosite în anul universitar anterior.


„În anul anterior, contextul pandemic ne-a determinat să desfășurăm activitatea academică utilizând forme adaptate de învățământ. Provocarea a fost extremă, atât pentru cadrele didactice cât și pentru studenți. Mulțumesc tuturor pentru implicare, pentru modul în care au gestionat aceste procese educative nespecifice! Medicina se învață în sălile de curs, în laboratoare, la patul bolnavului, nu în fața unui monitor. Suntem într-o perioadă critică din punct de vedere educațional și stă în puterile noastre să mergem mai departe spre normalitate! Ne vom întoarce la un învățământ specific formării medicale, respectând normele legislative impuse de evoluția pandemiei.

Dragi colegi, avem responsabilitatea transmiterii învățăturii corecte către studenții noștri, în condiții de siguranță, avem responsabilitatea să îi învățăm însemnătatea unui jurământ profesional – un jurământ dedicat în primul rând respectului pentru viață. Avem responsabilitatea să acordăm credit evoluției cercetării!”, a fost mesajul rectorului UMF Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS