5.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO profesoară de la Colegiul ”Carol I” postează mesaje împotriva vaccinului și a dezinfectării din școli

O profesoară de la Colegiul ”Carol I” postează mesaje împotriva vaccinului și a dezinfectării din școli

Un cadru didactic de matematică de la Colegiul Național ”Carol I” este contestat de unul dintre părinții elevilor pentru că postează pe pagina de facebook mesaje împotriva vaccinului anti-COVID 19 . Părintele a scris redacției GdS că a aflat de la propriul copil că astfel de discuții ar avea loc și în ora de matematică. Directorul școlii a precizat că nu a văzut postările cadrului didactic pe facebook și nu știe ce alte subiecte abordează la oră pentru că, în prezent, activitățile didactice se desfășoară online, dar că va face demersurile pentru a-i afla părerea și dacă se impun măsuri. Am contactat și cadrul didactic care nu a negat postările, dar nici nu a vrut să spună pe ce și le bazează, iar la scurt timp le-a făcut să dispară din vizorul public.

Sesizarea părintelui la adresa profesoarei de matematică de la Colegiul Național ”Carol ” din Craiova a venit chiar de la postările pe care le are în mod repetat pe pagina de facebook despre vaccinul împotriva COVID 19 și despre pandemie. Părintele scrie că respectivul cadru didactic face chiar ”propagandă antivaccin” și că mesajele sunt citite și de elevi și, mai mult decât atât, ar fi și rostite elevilor chiar la ora de matematică.

”Îmi voi păstra identitatea anonimă. Sunt părintele unui elev al Colegiului Național ”Carol I” din Craiova. Profesoara de matematică a acestuia, face propagandă pe facebook antivaccin, deși este formator de opinie și postările acesteia publice sunt citite și de elevi. Copilul îmi spune ca aceste discuții au loc și în timpul orei de matematică… vă atașez facebookul doamnei să citiți și dumneavoastră…”, scrie părintele.

Ce postează cadrul didactic

În paginile de facebook indicate de părinte ca fiind pagina oficială a cadrului didactic la care face referire, am găsit postate mai multe mesaje în care scrie că pandemia nu există și arată chiar efectele grave ale vaccinării din cazurile pe care pretinde că le știe. Iată unul dintre mesaje:

”Ni se recomandă să ne vaccinăm. Suntem recompensați sau chiar amenințați… Să vă spun eu un caz recent: un bărbat mort în câteva minute, fix pe scaunul de vaccinare.

Evident, nimeni nu a raportat nimic… PS: Poveste aflată azi. E caz real, nu-i poveste de pe net.

PS2: Câți știu că dacă decesul survine în primele 10 zile de după vaccinare cazul respectiv este trecut la „nevaccinați”, pentru că ni se „spune” ca organismul nu a avut „timp” să „producă” anticorpi?”, scrie profesoara. Mesajul în care susține că decesul intervine în 10 zile de la vaccinare este reluat și în alte postări.

Un alt mesaj adus în atenție de părinte este : ”Întrebare: Există un „simptom” specific doar sars-cov 2? Răspuns: NU EXISTĂ! În schimb, intoxicația cu vapori de clor are EXACT aceleași simptome ca așa zisul „covid”. Și de aici se fabrică acum „cazurile”!”

Postări în care cadrul didcatic schimbă cauza decesului unor elevi

Profesoara de matematică de la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova scrie pe pagina de facebook și despre elevii care au murit după ce au fost diagnosticați cu COVID -19 sau alte boli, dar susține că de fapt cauza este ”dezinfectarea abuzivă din școli”.

”Revin, pentru că acum am aflat ca a mai murit un copil, o fată de la Liceul din Costești. Nu știu unde anume e, dar nici nu contează.

Doar că acea fată a mers la baie la școală și, după un timp, colegii au găsit-o inconștientă pe jos.

Revin la dezinfectarea abuzivă și agresivă din școli”, scrie profesoara de matematică de la Colegiul ”Carol I” din Craiova. Și referiri asemănătoare a avut și despre copilul de 16 ani din Craiova, care a murit la spital, având și el diagnostic de COVID -19.

Într-un alt mesaj postat sub titlul ”Istoria se repetă”, profesoara de matematică susține că după ce a văzut reacțiile copiilor și-a dat seama că pe timpul nopții în oraș s-a stropit mult. ”Se dezinfectează mult… Și se întampla mai mult decât în școli. Azi, urmărind reacțiile copiilor din jur, am realizat ca azi-noapte s-a stropit în tot orașul. Efectiv nu ai unde să te ascunzi. E ireal ce se întamplă…”. Scrie profesoara de matematică. Și exemplele pot continua.

Ce a spus conducerea colegiului

Directorul Colegiului Național ”Carol I” din Craiova a precizat despre cadrul didactic la care a făcut referire părintele că este un profesor care a ajuns la acest colegiu prin schimb de catedre făcut de curând și că nu îi știe opinia și nici postările de pe facebook referitoare la pandemie. ”Doamna profesor a venit de curând Colegiul ”Carol I”, printr-un schimb de cătedră. Nu cunosc opinia doamnei despre pandemie și nici postările de pe facebook despre vaccinare sau alte aspecte.

Nici despre discuțiile de la ore ale doamnei nu am cunoștință pentru că în această perioadă activitățile se desfășoară online. O să o convoc pe doamna profesor pentru a-i cunoaște opinia, vom analiza situația și vom formula un punct de vedere dacă este necesar. Personal sunt vaccinat și din câte știți am luat măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor, trecând toate clasele să desfășoare activități online”, a precizat Dănuț Mic, directorul Colegiului Național ”Carol I” din Craiova.

Mesajele au dispărut în ziua în care școala a aflat de ele

Am contactat cadrul didactic să spună pe ce își bazează postările despre pandemie și vaccin, dar a precizat că poate să poarte doar o discuție de la om la om și nu o discuție care să fie redată opiniei publice, precizând chiar că nu se poate folosi nici măcar o expresie din discuția telefonică. De altfel, profesoara de matematică a făcut la scurt timp ca mesajele, care puteau fi citite de oricine îi deschidea pagina de facebook, să nu mai fie vizibile. Aceste mesaje au dispărut după ce cadrul didactic a ajuns la școală, fiind convocat de conducerea școlii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS