0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidaţi absenţi în prima zi de interviuri pentru ocuparea funcţiilor de director din Dolj

Candidaţi absenţi în prima zi de interviuri pentru ocuparea funcţiilor de director din Dolj

Ieri a debutat proba interviului din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din şcolile şi grădiniţele din Dolj. Evaluarea se desfăşoară la Liceul „Traian Vuia” din Craiova. Încă de la primele ore s-au înregistrat şi absenţi.

În Dolj au fost scoase la concurs 191 de funcţii de director şi 66 de funcţii de directzor adjunct în şcoli şi grădiniţe. După proba scrisă au promovat 232 de candidaţi din cei 358 înscrişi. Viitorii directori vor fi stabiliţi după etapa de interviuri, fiind exprimate 689 de opţiuni. Ieri a fost prima zi de interviuri pentru funcţii de conducere din 15 şcoli. Erau programaţi pentru evaluare 48 de candidaţi, dar o parte dintre ei nu s-au mai prezentat.


„Din primele date, până la ora 12.30 au fost trei candidaţi care nu s-au mai prezentat la proba de interviu. Nu au fost înregistrate dificultăţi în derularea evaluării. Pentru candidaţii care se prezintă la concurs, notele se vor afişa, tot sub anonimat, atât la centrul de concurs cât şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj”, a precizat Daniel Ion, inspector şcolar general.

Rezultatul de la interviu se poate contesta

Candidaţii nemulţumiţi de nota de la interviu pot depune contestaţii în termen de maximum 48 de ore de la afişarea rezultatului. Contestaţiile se depun în format electronic, pe adresa de e-mail contestaţ[email protected] sau în format letric, între orele 10:00-13:00, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune constestaţii. Procedura a fost afişată ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj


„În cadrul acestei etape, candidaţii pot contesta doar punctajul obţinut la proba de interviu, nu şi aspecte care vizează organizarea sau desfăşurarea probei. În situaţia în care contestaţia este insoţită şi de alte documente, acestea nu vor constitui obiectul soluţionării contestaţiei. Trebuie să depună câte o contestaţie distinctă pentru fiecare funcţie, respectiv unitate de învăţământ pentru care doresc să conteste punctajul obţinut la proba de interviu. Nu pot contesta punctajul obţinut de alţi candidaţi”, se arată în documentul ISJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS