-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidaţi de 10 la concursul pentru directori din Dolj

Candidaţi de 10 la concursul pentru directori din Dolj

Etapa de interviuri pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din Dolj se pare că nu este trecută cu brio de toţi candidaţii care au promovat proba scrisă. Datele din primele două zile de interviu arată că 22% dintre cei înscrişi nu s-au mai prezintat la concurs, iar aproximativ 27% dintre cei prezenţi au picat proba. Sunt însă şi rezultate foarte bune la acest examen. Au fost obţinute nouă note de 10 la interviuri.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj organizează în următoarele trei săptămâni proba de intreviu pentru a stabili viitorii manageri de şcoli şi grădiniţe. Pentru 257 de funcţii vacante au fost depuse 689 de candidaturi. Odată ce a început etapa de interviuri o parte dintre candidaţi nu s-a mai prezentat. Rezultatele din primele două zile ale acestei etape de evaluare arată că zilnic au lipsit 11 din cei 48 de programaţi pentru evaluare, ceea ce reprezintă 22,9%. În plus, chiar dacă au trecut de proba scrisă, proba orală s-a dovedit a fi şi mai dificilă. Nota minimă pentru promovare a fost 7. În prima zi de interviuri nouă dintre candidaţi nu au reuşit să obţină rezultatul minim.

A fost chiar şi o notă de 4.40, acordată unui candidat care a optat pentru funcţia de director de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova. Respectivul candidat mai apare însă cu alte 11 opţiuni.
Şi în cea de a doua zi de interviuri au fost 10 candidaţi repinşi. În unele situaţii, candidaţii nu au trecut de interviu chiar pentru 20 de sutimi, fiind respinşi cu note de 6.80.

La ce şcoli şi grădiniţe au fost candidaţii de 10

La interviuri au fost însă şi profesori care au reuşit să promoveze evaluarea cu nota 10. Sunt nouă astfel de note în primele două zile. În prima zi, nota 10 a fost obţinută de un candidat care a optat pentru funcţia de director de la Grădiniţa cu program prelungit „Castelul Fermecat”, dar şi unicul candidat pentru funcţia de director de la Grădiniţa cu program prelungit „Curcubeul Copilăriei”. Tot zece a obţinut şi unul dintre candidaţii care a dorit funcţia de director de la Şcoala gimnazială ,,Alexandru Macedonski” Craiova.

De asemenea, o altă notă de 10 a fost obţinută de candidatul cu cea mai mare notă la scris în Dolj, 9.40, care a optat pentru funcţia de director de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu” Craiova. Respectivul cadru didactic şi-a depus candidatura şi pentru funcţiile de director de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, Liceul Tudor Arghezi, Colegiul Naţional „Carol I” dar şi de la Şcoala gimnazială Leşile.


În concursul pentru funcţia de director de la Colegiul Economic „Gheorghe Chiţu” din Craiova a fost un alt candidat de 10, care a reconfirmat acest rezultat şi pe 16 noiembrie când s-a prezentat pentru funcţia de director adjunct de la acelaşi colegiu.


Pe 16 noiembrie au mai fost şi alţi candidaţi de 10. Unul dintre candidaţii care au promovat interviul cu nota maximă a optat pentru funcţia de director la Gradiniţa cu program prelungit ,,Dumbrava Minunată”. Tot cu 10 a promovat şi unul dintre candidaţii pentru funcţia de director de la Liceul „Constantin Brâncuşi” din Craiova, precum şi un candidat la funcţia director adjuinct de la Liceul „Charles Laugier”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS