4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorii de şcoli întreabă: Ce facem cu elevii care nu vor să se testeze?

Directorii de şcoli întreabă: Ce facem cu elevii care nu vor să se testeze?

Ministerul Educaţiei a distribuit primele loturi de teste de salivă pentru elevi. În Dolj au ajuns 189.000 de teste. O parte dintre şcoli au dat ieri testele elevilor, după revenirea din minivacanţa de 1 decembrie. Sunt însă multe şcoli în Craiova care vor repartiza testele elevilor azi. Prima testare se va face luni dimineaţa. Directorii mizează pe buna credinţă a părinţilor că le vor aplica corect. Procedura de colectare a rezultatelor diferă de la o unitate şcolară la alta. În plus, managerii au şi întrebări, ca de exemplu, ce vor face cu elevii care nu vor să se testeze, pentru că legislativ nu ar fi nici o prevedere care să îi oblige.

În Dolj, consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare vor decide dacă testele de salivă se fac elevilor la cabinetul medical sau acasă. În general, în şcolile şi grădiniţele din Dolj s-a votat ca elevii să fie testaţi acasă, iar rezultatele ar trebui centralizate de educatoare, învăţători şi diriginţi.

” Decizia privind testarea elevilor se ia la nivelul consiliului de administraţie al fiecărei unităţi şcolare. Am distribuit 189.000 de teste. Elevii vor fi testaţi de luni. Probabil cei mai mulţi elevi vor fi testaţi acasă. Pentru colectarea datelor, consiliul de administraţie din fiecare unitate de învăţământ va desemna persoanele responsabile. În cazul în care un test este pozitiv, elevul va sta acasă 14 zile, iar dacă vrea să revină mai devreme la şcoală trebuie să prezinte un test antigen rapid sau un test PCR care să fie negativ şi rezultatul să nu fie mai vechi de 24 de ore”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

Fiecare copil va primi câte două teste de la şcoală. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a mai primit ieri un nou lot de teste de salivă. „Am mai primit încă 41.000 de teste şi pe măsură ce vor mai veni şi vom avea mai multe teste, le vom distribui către unităţile de învăţământ”, a mai precizat inspectorul şcolar general.

Şcoala „Traian”: Rezultatele testelor se vor afişa pe classroom

Procedura de comunicare a rezultatelor testelor diferă de la o unitate şcolară la alta. De exemplu, la Şcoala gimnazială „Traian” din Craiova, elevii vor posta pe google classroom poze cu testele şi vor scrie şi rezultatele.

„Am primit testele şi am comandat punguliţe în care să le punem pentru a le distribui copiilor. Consiliul de administraţie al şcolii a decis ca testarea elevilor să se facă acasă. Vom da aceste teste, vineri, elevilor, la ultima oră. La clasele primare, învăţătorii vor da părinţilor testele, iar la gimnaziu aceste teste vor fi repartizate elevilor de către profesorii de la ultima oră.

Mizăm pe buna-credinţă a părinţilor că le vor aplica în mod corect. Odată ce vor avea rezultatul testului, părinţii sau elevii vor face o poză şi o vor posta pe google classrrom şi vor şi scrie într-un tabel rezultatul. Aceasta este procedura pentru prima săptămână şi vom vedea dacă apar dificultăţi. În cazul în care un test va fi pozitiv, elevul va sta acasă 24 de ore, timp în care trebuie să facă un test antigen rapid sau un test PCR. Aceste teste trebuie făcute de cadre medicale”, a precizat Diana Brătucu, directorul Şcolii gimnaziale „Traian” din Craiova.


Testul de salivă nu este definitoriu. Un elev care are testul negativ, dar are simptome de răceală nu va merge la şcoală. „În cazul în care un elev vine cu simptome de răceală la şcoală, el va fi dus în izolator chiar dacă are test negativ. Va fi anunţată familia şi se va recomanda testarea elevului”, a mai orecizat directorul Diana Brătucu.

„Testarea în clasă ar însemna ca 30 de elevi să stea simultan fără măşti”


Managerii unităţilor şcolare spun că în consiliile de administraţie a fost votată varianta ca elevii să fie testaţi acasă pentru că nu au considerat că ar fi condiţii optime în clase.


„Am primit testele. Acum trebuie asamblate şi puse în punguţe. Le vom da elevilor să le facă acasă. Am considerat că nu se pot face în clasă, ar fi trebuit să stea simultan 30 de elevi fără mască pentru a se testa. Nu sunt condiţii igienice. În cazul în care un elev are testul negativ, dar are simptome se aplică vechiul ordin. Părinţii nu trebuie să îi aducă pe copii la şcoală dacă au vreun simptom de răceală. În cazul în care simptomele apar în timpul orelor, elevul este dus la cabinetul medical”, a precizat Liviu Cotfasă, directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova. Managerii de şcoli spun că au teste şi pentru personalul angajat. „Mai avem şi teste antigen rapide pentru personalul care are simptome. La cerere au fost aplicare aceste teste. Nu au ieşit pozitive”, a mai precizat directorul Liviu Cotfasă.


Managerii de şcoli se întreabă însă ce vor avea de făcut în cazul în care elevii refuză să se testeze, întrucât nu au primit instrucţiuni pentru astfel de situaţii şi nici nu există vreo prevedere legislativă în acest sens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS