-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieSalariaţii din învăţământ anunţă proteste de stradă începând de luni

Salariaţii din învăţământ anunţă proteste de stradă începând de luni

Sindicaliştii din educaţie vor participa, începând de luni, la proteste de stradă şi vor picheta sediile Guvernului şi prefecturilor, în semn de protest faţă de îngheţarea salariilor şi în anul 2022, potrivit unui comunicat remis joi de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) „Alma Mater”.

„Deşi în ultima săptămână reprezentanţii Guvernului afirmau că salariaţii din învăţământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopţii pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, relevă contrariul: îngheţarea salariilor personalului din învăţământ şi prorogarea, pentru a 11-a oară, a alocării procentului de 6% din PIB pentru finanţarea învăţământului – toate acestea, în condiţiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de majorări salariale. (…)

În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din educaţie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariaţii din învăţământ vor ieşi în stradă, pichetând sediile Executivului şi prefecturilor”, se menţionează în comunicat.

Angajaţii din educaţie atrag atenţia că ar putea decide intrarea în grevă generală

Totodată, angajaţii din educaţie atrag atenţia că ar putea decide intrarea în grevă generală în cazul în care Guvernul nu va majora salariile acestora conform legii salarizării., conform Agerpres.

„Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învăţământ va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale. (…) Reamintim pe această cale guvernanţilor, dar şi opiniei publice, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

Însă Guvernele României au decis prorogarea acordării tranşelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018″, se precizează în comunicatul celor trei federaţii sindicale.

Amânarea de două ori a majorărilor salariale pentru angajaţii din învăţământ a dus la scăderea nivelului de trai

Sindicaliştii atrag atenţia că amânarea de două ori a majorărilor salariale pentru angajaţii din învăţământ a dus la scăderea nivelului de trai al acestora sub limita de subzistenţă.

„Amânarea de două ori a majorărilor salariale – coroborată cu creşterea galopantă a inflaţiei şi a preţurilor la energia electrică, gaze naturale şi alimente de bază – a condus la scăderea nivelului de trai, chiar sub limita de subzistenţă, pentru mulţi dintre aceştia. În acest moment nu mai acceptăm nicio îngheţare a salariilor! Ne-am săturat să fim ‘sacrificaţii de serviciu’ din sectorul bugetar! Ne-am săturat să mai fim umiliţi! Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze!”, se menţionează în comunicat.

Cele trei federaţii din educaţie atrag atenţia şi asupra situaţiei celor 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic, care primesc salariul minim pe economie.

„De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut. În acelaşi timp, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile HG nr. 34/2018 şi HG nr. 569/2017”, se precizează în comunicat.

FSLI, FSE „Spiru Haret” şi FNS „Alma Mater” reprezintă peste 300.000 de angajaţi din învăţământ. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS