5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieUnu din patru copii a fost amenințaț cu bătaia pe rețele de socializare

Unu din patru copii a fost amenințaț cu bătaia pe rețele de socializare

Unu din patru copii a fost amenințaț cu bătaia pe rețele de socializare, iar World Vision România lansează #LunaSiguranţeipeNet.

Sondajul World Vision mai arată că unu din 10 copii este jignit, zilnic sau de cel puțin două ori pe săptămână, în mediul online. În același timp, dintre copiii care au fost amenințați sau jigniți, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre problemele prin care trec, arată un sondaj din luna ianuarie al Fundației World Vision România. 

Sondajul a fost  realizat în contextul Zilei Internaționale a Siguranței de pe Internet de pe 9 februarie. Eșantionul este format din peste 1000 de copii și adolescenți din clasele V-VIII și liceu, atât din mediul rural, cât și din urban. 

Copiii sunt mai triști după ce intră pe rețelele de socializare

44% dintre dintre copii văd zilnic sau cel puțin de două ori pe săptămână postări sau comentarii pe rețelele de socializare care îi fac să se simtă mai triști sau nervoși. Dintre aceștia, peste 26% văd zilnic conținut care le produce astfel de stări emoționale negative. 

Motivele pentru care copiii se simt mai triști sau nervoși după ce intră pe rețelele de socializare:  

  • 58.7% dintre copii spun că alți utilizatori se iau de ei sau chiar îi jignesc pentru conținutul pe care îl postează;  
  • 28.8% dintre copii sunt afectați când văd pe rețelele de socializare alți copii care afișează o viață mai bună decât a lor; 
  • 18% dintre copii sunt afectați pentru că primesc mai puține like-uri sau au mai puține vizualizări la conținutul pe care îl distribuie față de cât se așteptau. 

Copiii se confruntă la ordinea zilei cu jigniri și umilințe pe rețele de socializare: unu din 10 copii este umilit aproape zilnic pe rețelele de socializare. 

Dar pericolul la adresa copiilor nu se oprește la insulte. Unu din patru copii (24.7%) a fost amenințat cu bătaia în mediul online, potrivit sondajului realizat de World Vision România.  

Același sondaj arată că 45% dintre copii văd aproape zilnic postări, comentarii sau fotografii cu mesaje agresive pe rețelele de socializare. 

În ciuda agresiunii extinse cu care au de-a face copiii în mediul online, 36% nu vorbesc cu niciun adult sau prieten despre agresiunile cu care se confruntă sau la care sunt martori pe Internet. Iar dintre cei care vorbesc despre problemele lor: 44% aleg să le spună părinților, 27.7% prietenilor sau colegilor de clasă. Doar 9% ar vorbi cu profesorii, deși 65% dintre copii spun că profesorii le-au vorbit la clasă despre bullying, jigniri și alte umilințe. 

Copiii fac provocări (challenge-uri) pe TikTok pentru popularitate și ca să nu fie respinși de prietenii lor 

Aproape 14% dintre copiii și adolescenții respondenți fac challeguri pe TikTok.  Dintre aceștia, peste jumătate (54%) spun că nu le plac provocările, dar le fac pentru a nu fi respinși de prietenii lor sau pentru a fi acceptați într-un nou grup. Ceilalți fac provocări care sunt în trenduri pentru a le crește popularitatea pe internet și să aibă cât mai multe vizualizări (23%). Tot atâția fac provocări ca să se simtă mai apreciați de colegii și prietenii lor. 

Cât timp petrec copiii pe rețelele de socializare: 

  • 18.2% stau aproape toată ziua, chiar și la școală, pentru că orele îi plictisesc 
  • 38.6% stau aproape toată ziua, cu excepția programului de școală 
  • 40,2% stau maximum două ore pe zi 
  • 3% nu au cont pe nicio rețea de socializare 

#LunaSiguranţeipeNet: Webinarii gratuite pentru profesori şi părinţi şi un kit de folosit la clasă

World Vision România lansează miercuri, 9 februarie, campania #LunaSiguranțeiPeNet prin care va organiza o serie de webinarii gratuite dedicate profesorilor și părinţilor despre cum îi putem proteja pe copii în mediul online. La finalul acestei serii, profesorii vor primi gratuit şi un kit pentru siguranţă pe internet, de folosit la ore. 

Primul webinar va fi despre reguli de bază pentru protejarea copiilor în online și va avea loc miercuri, 9 februarie, de la ora 18.00 – live pe pagina de Facebook a World Vision România. 

Tema va fi abordată din punct de vedere tehnic, legal și emoțional alături de:  

Marina Manea – Secretar de Stat, Ministerul Educaţiei  

Ramona Dabija – Comisar șef de poliție, director Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Reprezentanta Poliției Române va vorbi despre riscurile care pot apărea din punct de vedere legal, cui se pot adresa părinții și profesorii atunci când este nevoie și care sunt inițiativele instituției pentru a crește siguranța în online. 

Silviu Stahie – specialist securitate informatică în cadrul Bitdefender, unul dintre cei mai mari producători globali de soluții de securitate informatica. Specialistul va prezenta date statistice, aplicațiile care pot deveni periculoase și va oferi sfaturi despre cum pot utiliza copiii și adolescenții internetul în siguranță.  

Gabriela Maalouf – psiholog. Aceasta va vorbi despre influența la nivel emoțional pe care o poate avea utilizarea anumitor servicii și produse online  

Mihaela Nabăr – director executiv World Vision România 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS