-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCandidații la funcțiile de director dau declarație că nu divulgă date despre concurs

Candidații la funcțiile de director dau declarație că nu divulgă date despre concurs

Candidații la funcțiile de director vor avea subiecte cu un singur răspuns, iar înainte de susținerea probei scrise își iau angajamentul că nu vor divulga informații despre organizarea și desfășurarea concursului.

Proba scrisă pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct se va desfășura, vineri, 18 februarie, în intervalul orar 10.00-12.00. Înainte de susținerea probei scrise, candidații declară pe propria răspundere ca nu vor divulga sub nici o formă informații legate de organizarea, desfășurarea probei scrise și rezultatele evaluării testelor standardizate din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar – sesiunea ianuarie – aprilie 2022.

Conform procedurii Inspectoratului Școlar Județean Dolj, candidații nu pot părăsi sala de examen.

În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre supraveghetori, până la înapoierea în sala de concurs. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.

Cum se pot retrage candidații

Candidatul care se retrage din proprie initiațivă poate solicita anularea testului, pe baza unei declarații, predă testul și părăsește sala după cel puțin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte.

În acest caz, testul grilă nu este evaluat, iar candidatul respectiv este considerat retras.

Tentativa de fraudă sau frauda atrag după sine eliminarea candidatului din concurs și pierderea dreptului acestuia de a ocupa o funcție de conducere, îndrumare și control în învățământul preuniversitar.

”Persoanele care furnizează soluții ale subiectelor de concurs, falsifică rezolvările testului, tolerează sau iau parte la acțiuni sau intenții de fraudă ale candidaților ori manifestă neglijența în îndeplinirea atribuțiilor răspund disciplinar, în conformitate cu prevederile art. 280 – 282 din Legea educatiei nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau cu ale Legii nr.53/2003 – Codul Muncii republicata, cu modificările și completările ulterioare sau răspund penal, după caz”, se mai arată în procedura Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Rezultatele probei scrise se vor afișa tot vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS