-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudenții Universității din Craiova revin, de azi, în sălile de curs

Studenții Universității din Craiova revin, de azi, în sălile de curs

Cursurile cu prezență fizică sunt reluate la Universitatea din Craiova, începând de azi. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului de Administrație al Universității din Craiova și aprobată de Senatul Universității din Craiova, în urmă cu aproape două săptămâni.

Hotărârea se bazează pe o adresă a Ministerului Educației care are în vedere încetarea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 martie. Revenirea la cursuri era prevăzută a doua zi după încetarea stării de alertă, dar pentru instituțiile care nu au reușit acest lucru se va impune și recuperarea activităților didactice cu prezență fizică pe parcursul acestui semestru. 

Conform adresei  Ministerului Educației, „începând cu 09.03.2022, instituțiile de învățământ superior vor reveni la activitățile didactice cu prezență fizică. În situația în care acest fapt nu este posibil imediat, în vederea asigurării calității actului educațional, în funcție de specificul activităților desfășurate și în raport cu contextul actual (cazările studenților în căminele studențești, reconfigurarea orarelor etc), universitățile pot decide, în baza autonomiei universitare garantată de Constituția României, cu asumarea răspunderii publice, prin hotărâri ale Senatului universitar, o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, având obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea.”

Universitatea din Craiova a trecut la cursurile online din 2020, odată cu debutul pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS