-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai mulţi absenţi şi un eliminat în Dolj, în ultima zi a simulării bacalaureatului

Mai mulţi absenţi şi un eliminat în Dolj, în ultima zi a simulării bacalaureatului

Liceenii au susţinut, ieri, ultima probă scrisă din cadrul simulării bacalaureatului. A fost proba la alegere din aria profilului şi a specializării. La această evaluare, în Dolj a crescut numărul absenţilor şi a fost şi un elev eliminat. Rezultatele acestei simulări se comunica pe 14 aprilie.

La cea de a treia probă scrisă a simulării examenului național de bacalaureat, proba la alegere a profilului și a specializării, desfășurată ieri, în Dolj au fost prezenți 3.003 candidați din cei 3.816 elevi înscriși în ultimul an de liceu, la învăţământul de zi. Prezenţa a fost de 78,67%, fiind înregistraţi 813 absenți, mai mulţi decât la celelalte două probe scrise.

Şi de această dată la la Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” Craiova și Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova procentul de prezenţă a fost de 100%. În timpul probei un candidat a fost eliminat. „Elevul respectiv a intrat cu telefonul mobil în sală”, a precizat Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Elevii au posibilitatea să aleagă la ce discipline vor susţine examen

Cei mai mulți candidați au ales și s-au prezentat să susțină proba la: Biologie (1804), Logică și argumentare (729), Geografie (653) și Informatică (247). La ieşirea din săli, elevii au spus că subiectele nu au fost dificile.

„Nu a fost greu deloc. Am susţinut evaluarea la biologie. Emoţiile au fost foarte mari”, a spus una dintre elevele de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”. Sunt şi candidaţi care mizează pe faptul că mai au timp să înveţe pentru acest examen. „Am venit să mă antrenez pentru examenul din vară. Am susţinut proba la geografie. Am avut şi cerinţe la care nu am răspuns, dar este o probă teoretică şi consider că mai este timp pentru învăţat”, a spus un alt elev.
Comunicarea rezultatelor va avea loc în data de 14 aprilie 2022.


Rezultatele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.
Rezultatele obținute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care acestea s-au desfășurat, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS