3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevi de la Colegiul "Carol I", pe primul loc la competiţia de programare Java

Elevi de la Colegiul „Carol I”, pe primul loc la competiţia de programare Java

Doi elevi de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, Marius Răzvan Tudosie și Mihai Nicușor Stoica, au câştigat locul I la competiţia Competiției Java – Programează în Greenfoot. Elevii care au urcat anul acesta pe primul loc de pe podium au participat şi la ediţia de anul trecut, când au obţinut locul al doilea. De această dată a crescut numărul participanţilor de la 100 la peste 200 de liceeni din întreaga ţară. Liceenii din Craiova au reuşit să convingă juriul că proiectul lor, un joc despre un astronaut care s-a pierdut pe o planetă necunoscută, este cel mai bun. Profesorul de informatică, Laura Coravu, care i-a coordonat, a spus că liceenii au lucrat pentru această competiţie încă din luna septembrie a anului trecut.

Anul acesta, Asociația Adfaber a organizat cea de-a șasea ediție a Competiției Java – Programează în Greenfoot, cu sprijinul sponsorului Oracle Academy. Elevii din liceele din România au descoperit bazele programării Java și au creat propriile lor jocuri educative în Greenfoot.

„Proiectul pe care a trebuit să îl dezvolte participanţii a fost un joc sau o lecție interactivă, iar obiectivul a constat în simplificarea noțiunilor teoretice prin punerea lor în practică. Elevii participanți au învățat bazele celui mai utilizat limbaj de programare din lume – Java, s-au folosit de creativitate și au lucrat în echipă. Proiectele lor au impresionat juriul specializat, format din voluntari Adfaber ce profesează în domenii IT și profesori de informatică”, au scris organizatorii competiţiei. Scopul competiţiei este de a descoperi noi tineri care sunt pasionaţi de programare şi care pot alege să pornească pe drumul către o carieră în IT.

Primii din cei 200 de participanţi

Peste 200 de elevi au spus „da” provocării de anul acesta, dublu faţă de anul trecut. „Competiția a fost strânsă, emoțiile mari, rezultatele pe măsură. Multe proiecte au fost apropiate ca și complexitate. Juriul a trebuit să aleagă însă trei echipe câștigătoare”, scriu organizatorii.

Locul I al competiției Greenfoot a fost câștigat de echipa Cv9 Projekt Blue cu proiectul Strafer II. Proiectul a fost realizat de Tudosie Marius Răzvan și Stoica Mihai Nicușor, sub coordonarea profesoarei Laura Coravu de la Colegiul Național „Carol I” din Craiova.
„Jocul este despre un astronaut care s-a pierdut pe o planetă necunoscută. Am ales această temă deoarece suntem foarte pasionaţi de jocurile video , mai ales cele cu tematică SF şi am vrut să implementăm un fel de narativă cât mai haioasă. Participând la această competiţie am învăţat să lucrăm în echipă şi cred că asta ne va ajuta şi pe viitor”, au spus cei doi elevi.

Ce spune profesorul care i-a coordonat


Profesorul Laura Coravu care i-a coordonat pe cei doi câştigători a spus că „elevii sunt în clasa a XI-a, la matematică-informatică. Sunt elevi foarte buni. Sunt pasionaţi de tot ceea ce înseamnă pogramare şi au în palmares mai multe premii, inclusiv la competiţia Java. Au participat şi la ediţia de anul trecut când au obţinut locul al doilea. Pentru competiţia de anul acesta au lucrat foarte mult. Au început pregătirea încă din septembrie. Eu am avut grijă ca ei să se încadreze în timp şi le-am dat răgaz să poată lucra. Toate ideile din acest proiect le aparţin lor. Dar nu este singurul concurs de anul acesta la care au fost premiaţi. Au participat şi la Olimpiada de Informatică, faza judeţeană la care au obţinut locul II. „, a precizat profesorul de informatică, Laura Coravu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS