4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevă din Craiova, prima pe ţară la Lingvistică

Elevă din Craiova, prima pe ţară la Lingvistică

Carina Stăncescu, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Naţional „Carol I”, la specializarea matematică a reuşit, în urmă cu puţin timp, să obţină premiul I la Olimpiada Naţională de Lingvistică şi să se numere printre elevii care urmează să participe la selecţia pentru lotul internaţional. La această selecţie mai participă încă doi elevi din Colegiul „Carol I”, Andrei Ionuţ Prusacov de la clasa a XI a şi Larisa Ţicloi de la clasa a IX a, care au obţinut menţiune la etapa naţională a Olimpiadei de Lingvistică. Conducerea colegiului spune că sunt primele rezultate la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare care aduc speranţa că vor urma şi alte reuşite.

Cum a început povestea succesului

Pentru Carina Stăncescu drumul spre performanţă a fost deschis de profesorul diriginte de la gimnaziu. Totul a început într-o zi de vineri. O întâmplare a făcut ca eleva de azi să poată vorbi despre mai multe participări la naţională, premii şi anul acesta despre cea mai mare reuşită a ei la Lingvistică.


„Din clasa a V-a a început totul pentru mine. A fost mai degrabă o coincidenţă, o întâmplare plăcută, în sensul că într-o zi de vineri doamna mea dirigintă de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” a venit şi m-a întrebat: „Carina, poţi merge mâine la Olimpiada de Lingvistică?. Unul dintre candidaţi nu mai poate să participe şi avem nevoie de un copil”.


Eu nici nu ştiam ce presupune, ce implică olimpiada. Am zis: „Da, sigur, staţi să văd despre ce este vorba!”. Primul subiect găsit pe internet era ceva cu limba latină. M-am speriat, Am sunat-o pe doamna şi i-am zis că eu nu ştiu latina şi mi-a răspuns: „Vezi că nu este chiar aşa, este despre logică, despre un raţionament!”. Am zis: „Bine, văd ce fac”. Şi a doua zi am participat. Pe vremea aceea subiectele erau altfel structurate.

Erau trei probleme, una de română, una de matematică şi una de lingvistică. La română, la mate a fost ok şi la problema de lingvistică aveam ceva în limba bilua şi am rezolvat-o corect după părerea mea. Şi am zis: Ce-o fi, o fi! Şi în seara respectivă am şi primit telefon de la doamna dirigintă care avea o voce foarte fericită: „Carina, ai luat premiul I, te-ai calificat la naţională!”, povesteşte ea.

„M-a ajutat să îmi dezvolt modul de gândire”

Încă de la prima participare a făcut performanţă.

„Am mers la naţională şi am luat premiul III pe ţară. Bineînţeles, am participat şi în anii următori. În clasa a VI-a m-am calificat şi am luat menţiune, în clasa a VII-a am luat locul II pe judeţ şi nu am mai participat, şi în clasa a VIII-a a fost pandemia. În clasa a IX-a am participat la concurs online şi am luat menţiune. Şi anul acesta am obţinut premiul I”, a spus Carina.

Pentru olimpica de la Colegiul „Carol I” din Craiova nu premiile sunt foarte valoroase, ci experienţa dobândită.

„Consider că olimpiada în sine sau premiile obţinute pentru mine nu au o valoare anume, ci experienţa acumulată prin intermediul acesteia. Pe lângă faptul că m-a ajutat să descopăr ce îmi place, m-a ajutat ca om să-mi dezvolt modul de gândire, logica şi raţionamentul, că până la urmă asta implică. Mi-a plăcut foarte mult la această olimpiadă faptul că se axează pe absolut tot, este o combinaţie între partea reală şi partea umanistă”. a spus Carina.

La olimpiada de anul acesta, Carina a avut de rezolvat trei probleme de lingvistică în patru ore. Pentru etapele următoare de selecţie în vederea participării la faza internaţională se va schimba numărul problemelor şi intervalul de timp- „În etapa viitoare vor fi cinci probleme de lingvistică în cinci ore ore, iar dacă ajung la internaţională vor fi 5 probleme în şase ore”, a spus Carina.

„Îmi place să mă imaginez că voi ajunge unde au ajuns cei mai buni!”

Carina este o elevă care are ca pasiuni, lectura, dar şi studiul limbii japoneze. În gimnaziu a fost olimpică la mai multe discipline.


„În gimnaziu am participat la mai multe olimpiade, printre care cea de limba română, unde am avut cele mai bune premii. În clasa a V-a am ajuns la naţională, la fel în clasa a VII-a când am luat menţiune. Am fost şi la olimpiada de matematică unde am luat numai menţiuni şi la olimpiada de limba engleză la care în clasa a VII-a m-am calificat pentru naţională, dar nu am reuşit să particip pentru că era în aceeaşi perioadă cu olimpiada de română.

La liceu am ales să mă axez doar pe o olimpiadă, pentru că ştiu cât este de greu să ajujngi în vârf şi acolo să reuşesc să mă menţin. Am foarte mult de învăţat pentru şcoală şi nu aş vrea să dezamăgesc pe nimeni. Am ales să mă axez pe lingvistică pentru că nu ai materie, nu ai un profesor, pur şi simplu ai libertate în gândire. Singurul lucru de care ai nevoie este creativitatea, acel licăr de creativitate pe moment”, a spus Carina. Liceana nu are un model anume penteru viaţă şi deocamdată nici un drum profesional bine conturat. Îşi doreşte să ajungă unde au ajuns cei mai buni. „Îmi place să mă imaginez pe mine că voi ajunge unde au ajuns cei mai buni!”, spune ea.

Face parte dintr-o clasă de performeri

Coca Pârvuleasa, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova, este şi profesorul de limba română de la clasă care se ocupă de pregătirea Carinei pentru Olimpiada de Lingvistică. O descrie pe Carina ca fiind un copil frumos şi deştept, iubit de colegi şi de profesori.


„Carina Stăncescu face parte dintr-o clasă de performeri. Sunt numeroşi elevii calificaţi la etapa naţională şi sperăm ca toţi să se întoarcă cu braţele încărcate de premii şi glorie. Este o clasă de forţă şi în ansamblu şi individual. Carina face parte din acest ansamblu şi este o individualitate deja configurată. Este un copil frumos şi deştept. Şi când spun frumos, nu mă las impresionată doar de chip, cu un suflet curat, un suflet frumos, deschis oricăriei colaborări.

Este un copil complex. Am să o sprijin în tot ceea ce este nevoie, astfel încât să se descopere mereu pe sine şi să-şi găsească acea cale netezită de împliniri. Sunt sigură că va învinge. Performanţe au făcut şi elevii Andrei Ionuţ Prusacov de la clasa a XI a şi Larisa Ţicloi de la clasa a IX a, pregătiţi de profesorul Georgeta Vulea”, a spus Coca Pârvuleasa.

Directorul Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova spune şcoala avea nevoie de ea.
„Şcoala asta avea nevoia de ea, să iasă acolo o combinaţie de ştiinţă şi creaţie, pentru că eu cred că am fost într-o perioadă de imobilitate sau de reaşezare a lucrurilor prin şcoală şi cred că semnalul pe care îl dă ea prima va fi urmat de alte reuşite. E o bucurie enormă şi ne dă încrederea că munca nu este în zadar”. a spus managerul Dănuţ Mic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS