-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe schimbări vor fi pentru elevi şi profesori, după noua Lege a Educaţiei

Ce schimbări vor fi pentru elevi şi profesori, după noua Lege a Educaţiei

În ultimii ani rezultatele au nemulţumit întreaga societate, iar analfabetismul funcţional a rămas constant sau chiar a crescut, a precizat inspectorul şcolar general din Dolj, Daniel Ion, care a susţinut o conferinţă de presă la sediul PNL Dolj, alături de colega sa, inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru pentru a prezenta schimbările pe care le va aduce noua Lege a Educaţiei, aflată în dezbatere publică. La prima vedere, se anunţă norme didactice cu mai puţine ore, salarii mai mari, burse majorate şi acordate şi elevilor din şcolile private, clase digitalizate, o bancă de instrumente de evaluare, dar şi noi tipuri de evaluări pentru elevi şi profesori.

Sistemul actual de învăţământ este unul învechit, şi e nevoie de o reformă, o spun liderii PNL, care susţin noua Lege a Educaţiei.
„În ultimii ani rezultatele au nemulţumit întreaga societate, iar analfabetismul funcţional a rămas constant sau chiar a crescut. Avem nevoie de absolvenţi care să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, care să gândească critic. Elevii trebuie să-şi poată atinge potenţialul maxim. Liceenii sunt nemulţumiţi că nu este posibilă o mai mare autonomie în alegerea disciplinelor de care sunt interesaţi. Relevanţa învăţământului profesional a fost contestată, pe bună dreptate, de societate. Şcolile şi liceele tehnologice funcţionează după modele învechite. Elevii trebuie să aibă acces la un traseu educaţional mai flexibil, bine adaptat intereselor lor. Întreaga societate percepe sistemul de învăţământ drept unul învechit unde structurile sunt aceleaşi. De aceea, este nevoie de o reformă în învăţământ”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

Bancă de instrumente şi mai multe ore opţionale pentru elevi

Şi în noua Lege a Educaţiei se menţine ideea unui portofoliu al elevului, care până acum a fost doar teoretic, dar în plus se anunţă o bancă de instrumente de evaluare.
„Elevul va avea un portofoliu educaţional personal care va fi elementul central al evaluării învăţării şi îl avea începând cu grupa mijlocie. Evaluările vor fi supuse unor schimbări fundamentale. În acest scop, Centrul pentru Curriculum şi Evaluare va înfiinţa, în termen de 12 luni de la aprobarea prezentei legi, o bancă de instrumente de evaluare minimă, având funcţie orientativă pentru elev”, a mai precizat inspectorul şcolar general.
Se anunţă şi o flexibilizare a curriculumului.
„Sistemul birocratic şi neadaptat la nevoile elevului va reformat din temelii. În noua lege au fost adaptate părţi pentru un curriculum mai flexibil. Astfel, la învăţământul primar, elevul va opta în cadrul curriculumului la decizia şcolii pentru 2-4 ore/săptămână. La învăţământul secundar inferior, elevul va opta 3-5 ore/săptămână, iar la învăţământul liceal, elevul va opta pentru 6-8 ore pe săptămână. Asta înseamnă că fiecare dintre beneficiarii finali ai educaţiei vor putea să-şi adapteteze necesităţile şi dorinţele de formare în funcţie de aptitudinile lor”, a precizat Daniel Ion.

Burse de performanţă şi pentru elevii din şcolile private


Pentru a susţine performanţa, Ministerul Educaţiei anunţă burse şcolare şi pentru şcolile private acreditate.


„Bursele vor fi asigurate de Ministerul Educaţiei. Ele pot fi suplimentate de autorităţile publice. De aceste burse vor beneficia elevii de la şcolile de stat, iar de bursele de excelenţă olimpică la nivel internaţional vor beneficia şi elevii din şcolile private acreditate. Această bursă va fi în cuantum de 1.000 de lei pe lună. Bursa de excelenţă la nivel naţional va fi de 700 de lei/lună. Bursa de performanţă şcolară va fi în cuantum de 500 de lei/ lună. Bursa profesională pentru elevii din învăţământul profesional şi cei din învăţământul dual va fi în cuantum de 300 de lei pe lună. De asemenea, bursa socială va fi în cuantum de 300 de lei/lună”, a spus inspectorul şcolar general. Se anunţă măsuri şi pentru reducerea abandonului şcolar care vor fi reevaluate din 5 în 5 ani. De asemenea, elevii vor fi evaluaţi periodic printr-o platformă de alfabetizare naţională. O altă schimbare anunţată este că în în fiecare şcoală vor fi compartimente de asistenţă psihopedagogică pentru ca elevii să fie protejaţi şi de abuzurile emoţionale, dar şi pentru a fi orientaţi corect în carieră.

Un nou parcurs pentru profesorii debutanţi


În noua lege a educaţiei se menţionează şi digitalizarea tuturor şcolilor dar şi un noi condiţii pentru profesori.
„Profesorul debutant va face un număr mai mic de ore, iar salariul unui debutant va fi egal cu salariul mediu pe economie pe anul încheiat. Un profesor debutant va fi sprijinit de un profesor mentor”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

Pentru debutanţi se anunţă un nou traseu. „Absolvenţii de învăţământ universitar care doresc să îmbrăţişeze cariera didactică trebuie să treacă peste câteva obstacole. Ei trebuie să urmeze un master didactic de doi ani sau să urmeze programe de formare psihopedagogică de nivel 1 sau 2, în funcţie de nivelul la care doresc să predea, conform legii. Este şi o excpeţie. Atunci când absolvenţii nu urmează această formare, condiţia este să promoveze un examen în ceea ce priveşte cunoştinţele pedagogice. Şi vor fi apoi vor fi repartizaţi ca stagiari şi vor fi coordonaţi de profesori mentori, cu cel puţin 10 ani experienţă în domeniul. La finalul stagiaturii vor susţine un examen asemenător definitivatului. Vor avea dreptul să reia stagiatura maximum trei ani. După ce promovează acest examen vor susţine examenele de grade didactice, II, I şi profesor emerit”, a explicat inspectorul şcolar general adjunct, Irina Broscaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS