2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Ciucă, la Craiova: Elevii Colegiului Militar s-au mutat în "casă nouă"

Premierul Ciucă, la Craiova: Elevii Colegiului Militar s-au mutat în „casă nouă”

Noul an şcolar a adus, ieri, în bănci peste trei milioane de elevi şi preşcolari. Ar fi cea mai mare populaţie şcolară din ultimii şase ani, după cum arată datele statistice ale Ministerului Educaţiei. În Dolj, pentru acest an şcolar s-au deschis 222 de unităţi şcolare pentru a primi peste 92.000 de elevi şi preşcolari. La Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, anul şcolar a început în spaţii noi, colegiul beneficiind de investiţii majore pentru construirea de clădiri noi pentru cazare şi instruire. Cu acest prilej, la festivitatea de deschidere au participat autorităţi locale, parlamentari dar şi premierul Nicolae Ciucă. Mesajul primului- ministru pentru elevi, transmis la Craiova, a fost: „Continuați să fiți curioși, continuați să fiți curajoși, continuați să gândiți cu mintea voastră!”

Cu emoţii că şi-au revăzut părinţii, dar într-o rigoare specifică vieţii militare, 528 de elevi au început, în pas de defilare, noul an şcolar la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

La festivitate a participat şi primul- ministru al României, Nicolae Ciucă, care a subliniat că „să alegi să îți servești patria de la o asemenea vârstă este o onoare și o dovadă de maturitate, mai ales în vremuri care ne obligă să ne gândim mai mult la țară și la securitatea noastră”. Premierul a mai spus că ştie câte emoţii sunt adunate în sufletul fiecăruia pentru că şi el le-a trăit cu mulţi ani în urmă.
„Știu câte emoții sunt adunate în sufletul fiecăruia dintre dumneavoastră, câte întrebări, câte speranțe, câte planuri și câte îndoieli vă trec acum prin minte. Le-am trăit și eu, aici, cu mulți ani în urmă. Le veți depăși cu ajutorul corpului profesoral de excepție, comandanților, colegilor și părinților. Nu ezitați niciodată să cereți ajutorul!”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ciucă: Cu toţii începeţi anul şcolar în „casă nouă”

Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, cu sediul în clădirile Batalionului de Instrucție, Comunicații și Informatică „Frații Buzești“ de pe strada Vasile Alecsandri, a beneficiat de investiţii majore pentru construirea de noi spaţii de învăţământ şi cazare. Investiţiile au început în urmă cu trei ani, iar elevii se vor bucura de noile condiţii de anul acesta. Premierul, Nicolae Ciucă, le-a spus elevilor „vladimireşti” că se vor muta în „casă nouă”.

Spaţiile de cazare pentru elevii Colegiului Militar Tudor Vladimirescu din Craiova
Cantina Colegiului Militar din Craiova


„Urez ”Bine ați revenit acasă!” elevilor din anii mai mari, care știu deja ce înseamnă viața într-un liceu militar! Cu toții începeți noul an școlar în ”casă nouă”, într-o instituție de învățământ ce oferă facilități deosebite de studiu, de cazare, de instruire. Sunt dotări care, sunt sigur, vă vor ajuta să deveniți cetățeni și militari buni. Folosesc acest prilej pentru a-i felicita pe toți cei care s-au implicat în derularea acestui proiect care, după aproximativ trei ani de zile, ajunge să poată fi folosit de către elevii Colegiului Militar Național „Tudor Vladimirescu”, a precizat primul-ministru.

Sala de sport a Colegiului Militar din Craiova

„Sunteţi parte a unei generaţii care dovedeşte că ştie”

Cu ocazia deschiderii noului an şcolar, Ciucă le-a transmis elevilor să continue să fie curajoşi şi curioşi şi să gândească cu mintea lor.
„Sunteți parte a unei generații care dovedește că știe, vrea și poate să facă performanță. Că este creativă, că obține rezultate remarcabile la olimpiade de studiu și stabilește noi recorduri în sport, că este implicată civic și social. Că se informează, pune întrebări și caută răspunsuri. M-am bucurat să remarc aceste calități la multe întâlniri avute cu tinerii. Continuați să fiți curioși, continuați să fiți curajoși, continuați să gândiți cu mintea voastră!”, a spus şeful Guvernului.


De altfel, Ciucă a menţionat şi că proiectul „România educată” aşează învăţământul românesc pe noi principii.
” Știm că este nevoie de creșe, grădinițe, școli, licee, universități moderne. Și alocăm resurse pentru construcția unor noi astfel de unități școlare sau pentru modernizarea și extinderea celor existente.

Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă, am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din medii defavorizate.
Sunt direcții pe care le vom dezvolta în noile legi ale educației. Proiectul ”România educată” așează învățământul românesc pe principii noi, care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman al României. Destinul României depinde esențial de creșterea performanței sistemului nostru de educație”, a mai spus şeful Guvernului.

Inspectorul şcolar general : 50 de şcoli vor beneficia de granturi

Şi inspectorul şcolar general, Daniel Ion, a fost prezent la festivitatea de deschidere a noului an şcolar şi a anunţat că 50 de şcoli din Dolj vor beneficia de granturi pentru reducerea abandonului şcolar.


„Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar şi gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, urmărindu-se creșterea autonomiei și a capacității unităților de învățământ în utilizarea resurselor, respectiv monitorizarea elevilor în risc de abandon școlar si părăsire timpurie a școlii, precum şi sprijinirea unităților de învățământ în colectarea de date relevante si realizarea planurilor de activități individualizate și formare. În Dolj au fost selectate pentru acest program un număr de 50 de școli”, a precizat inspectorul şcolar general, Daniel Ion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS