4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieProfesorii protestează în fața Parlamentului din cauza celui mai mic buget din istorie

Profesorii protestează în fața Parlamentului din cauza celui mai mic buget din istorie

Peste 600 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt aşteptaţi, miercuri, la un protest în faţa Palatului Parlamentului.

Una dintre nemulţumirile sindicaliştilor este alocarea bugetară pentru sectorul educaţiei, de doar 3,2% din PIB (respectiv 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, cel mai mic buget din istorie pentru această instituție), faţă de 6% cât prevede legea, transmite News.ro.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă organizarea unui protest în faţa Palatului Parlamentului (intrarea de la Izvor) miercuri, în intervalul 12.00 – 13.00.

Vor participa aproximativ 600 de persoane, membri de sindicat

”La acţiunea de protest vor participa aproximativ 600 de persoane, membri de sindicat, reprezentând personalul nedidactic din unităţile de învăţământ din Bucureşti şi din ţară. Această acţiune de protest face parte din seria protestelor care au fost demarate în întreaga ţară şi care vor continua şi în zilele următoare”, au transmis sindicaliştii.

Principalele nemulţumiri ale personalului nedidactic sunt:

neaplicare în integralitate a prevederilor Legii nr.153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1700-2200 lei;

neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare;

neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru;

inexistenţa normativelor de personal;

nedecontarea navetei;

neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare;

neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS